You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
- Staţi puţin, domnişoară Lewis! Lucrurile nu sunt chiar atât<br />
de simple precum credeţi dumneavoastră, începu el. Eu am fost<br />
trimis din partea Ambasadei Marii Britanii din Mexic şi am venit<br />
aici doar să vă comunic câteva schimbări. Mă tem că... încă... nu<br />
veţi putea merge înapoi acasă.<br />
Este uimitor cum, doar într-un minut afurisit, îmi pieriseră<br />
toate speranţele.<br />
- Poftim? Îmi amintesc că acesta a fost singurul cuvânt pe<br />
care l-am putut pronunţa. În minutele ce au urmat, mintea îmi tot<br />
zbura în altă parte. Am încercat pe cât cu puţinţă să îl ascult în<br />
continuare pe acel bărbat, însă singurul lucru care mi-a rămas<br />
întipărit în minte a fost faptul că în ziua următoare aveam să fiu<br />
mutată la o închisoare de femei. Până la sfârşitul săptămânii,<br />
aveam să fiu judecată. Din câte îmi amintesc, cred că, în restul<br />
timpului, încerca să îmi spună să am grijă de mine şi să nu mă<br />
tem. Da, de parcă nişte cuvinte amărâte ale unui boşorog chelios<br />
spulberator de speranţe m-ar fi putut ajuta în situaţia în care mă<br />
aflam atunci.<br />
Vizita a fost scurtă, în comparaţie cu noaptea petrecută în<br />
singurătate. Deşi „bătrânul” nu îmi făcuse o impresie prea bună,<br />
mă simţeam bine auzind pe cineva vorbind în limba mea. Mă<br />
simţeam oarecum protejată, deşi atunci chiar nu era momentul<br />
potrivit. Ofiţerul sună din clopoţel, anunţând sfârşitul timpului<br />
alocat vizitelor. M-a escortat până în celulă şi, pe drum, m-am<br />
întâlnit din nou cu ceilalţi deţinuţi. În speranţa că pofta din<br />
privirile lor s-a mai diminuat, am îndrăznit să îi privesc în ochi,<br />
însă tot ceea ce am văzut n-a făcut altceva decât să mă<br />
înspăimânte şi mai mult. Păreau mai dornici să guste o bucăţică<br />
din mine. Erau de-a dreptul însetaţi după sufletul meu, adevăraţi<br />
colecţionari de oameni. Teama acumulată mă face să tremur şi<br />
acum. Îmi amintesc cum îmi simţeam corpul atât de greu, iar<br />
starea de panică în care mă aflam mă făcea să cred că abia puteam<br />
să mă mişc. Era îngrozitor! Frica era copleşitoare… Observând<br />
probabil stările prin care treceam, ofiţerul s-a oferit să mă scoată<br />
puţin la aer, în curtea închisorii. Deşi mă gândisem pentru un<br />
moment că în curte urma să dau ochii cu un pericol şi mai mare,<br />
am realizat repede că mă înşelasem. Ofiţerul a fost destul de<br />
119
Change language