antologie V – 2010-2011

3.
Dimineaţă! Deşi stătusem trează toată noaptea, primele raze
de soare m-au deşteptat din cugetare. Mă adâncisem într-o stare
ciudată de reflectare, în care mintea continua să lucreze, ţesând
diverse planuri de evadare (imposibile, normal), iar corpul era
cuprins de o amorţeală profundă. Lumina ce pătrundea, prin
gaură, în celula întunecată m-a readus la realitate. Acum, celula
îmi părea şi mai îngrozitoare. Înainte să îmi dau seama cât de
norocoasă fusesem pentru că nu găsisem patul noaptea trecută,
am simţit cum stomacul „se revoltă” şi am vomitat. După acest
episod demn de milă, am aruncat o privire asupra plăcii de ciment
ce se vroia a fi un pat. Peste tot, atât pe „pat”, cât şi în jurul lui,
erau şobolani morţi, plini de viermi. Imaginea ce mi se contura în
faţa ochilor părea desprinsă din filmele de groază şi, ulterior,
devenită realitate. Probabil că acea celulă în care mă aflam nu mai
fusese „locuită” de ani buni sau, mă întreb acum, poate că aşa
arătau toate încăperile de acolo. Cred că dacă ofiţerul nu ar fi sosit
la uşa celulei pentru a mă anunţa că aveam un vizitator, ar mai fi
urmat încă o repriză de vomă.
Da, incredibil, dar adevărat! Aveam un vizitator. Deşi pentru
mulţi ar fi fost mai mult decât evident, eu nu îmi puteam da
seama cine mă vizita pe mine AICI? În fond, încă nu fusese
nimeni anunţat de arestarea mea sau asta credeam eu... Fără să
mai zăbovesc, am urmat calea indicată de ofiţer şi am ajuns în
sala de aşteptare. La scurt timp după aceasta, un bărbat înalt şi
impunător a intrat, ţinând în mână o servieta neagră şi mi s-a
adresat în engleză. Atunci am înţeles că poate, totuşi, încă mai
sunt şanse să fiu eliberată. Deşi trecuseră doar 24 de ore de când
mă aflam în arest, mi se părea ca stăteam închisă acolo de cel
puţin doi sau chiar trei ani. Fără să aştept măcar să se aşeze pe
scaunul din faţa mea, am început să-i vorbesc:
- Aaaţi venit să mă scoateţi de aici, nu-i aşa? Voi fi liberă!
Totul s-a rezolvat!
Acel simplu necunoscut îmi inspira încredere. Deja
începusem să mă gândesc la o modalitate de a-i cere iertare
mamei pentru greşeala făcută.
118