Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
periculoşi din întregul Mexic. Nici până în prezent nu am<br />
descoperit de ce am fost eu dusă, mai întâi, într-un astfel de loc.<br />
De fapt, la momentul respectiv mi se încălcaseră nişte drepturi,<br />
însă nu era nimeni lângă mine să îmi spună cum ar trebui să<br />
acţionez. Eram un turist străin, într-o ţară străină...<br />
Traversând curtea închisorii, pot spune că m-am simţit ca un<br />
„VIP”. Toţi bărbaţii, toate animalele, mai bine zis, mă priveau cu<br />
ochi pofticioşi, dorind parcă să servească la masa de prânz o<br />
bucăţică din mine. Mă simţeam ca o ciudată, întrebându-mă dacă<br />
nu cumva era ceva în neregulă cu mine. Vroiau parcă să mă<br />
muşte, să mă posede şi chiar să mă ucidă în chinuri groaznice. Mă<br />
temeam, pentru că ştiam că ei mă urau. Mă urau de moarte. De<br />
ce? E simplu! Eu eram cea care le putea da lor exact ceea ce le<br />
lipsea cel mai mult. Eu eram în centrul atenţiei. Eu eram cea care<br />
avea să stârnească nenumărate conflicte între ei. În jurul meu<br />
gravita totul. Câtă ironie! Să beneficiezi de atât de multă putere<br />
de influenţă şi să nu ştii cum să o manevrezi în favoarea ta...<br />
Ajunsă în celulă, m-am simţit uşurată. Ciudat sentiment,<br />
având în vedere locul în care mă aflam! După ce poliţistul mi-a<br />
eliberat mâinile, nu am ştiut ce să fac sau cum să mă comport, aşa<br />
că am început să plâng. Abia atunci am realizat episodul prin care<br />
tocmai trecusem. În mai puţin de un minut, toată „aventura” mi sa<br />
derulat, la viteză maximă, prin faţa ochilor. Doar cu o oră în<br />
urmă fusesem cea mai fericită femeie din lume, iar acum... acum<br />
eram pe punctul de a deveni hrana unor bestii. Îmi era frică!<br />
Groază chiar! Începusem deja să mă gândesc că poate voi sfârşi<br />
aici, ucisă cine ştie cum. Începusem să îmi imaginez propria-mi<br />
înmormântare, imagine ce mă calma. Mai mult ca niciodată, în<br />
acel moment, îmi doream să fi murit... Da, m-am gândit la<br />
sinucidere! Şi asta, din primele clipe. Nu înţelegeam ce rost mai<br />
avea viaţa mea fără familie, fără cei dragi şi, cel mai mult, uram<br />
că nu ştiam ce se va întâmpla cu mine. Nu eram sigură de absolut<br />
nimic. Trăiam în continuă tensiune. Totuşi, privind către uşă, mam<br />
oprit din plâns. În mod ironic, mă simţeam în siguranţă în<br />
celulă, datorită lacătului imens ce îmi bloca ieşirea. Deşi acel<br />
obiect mă priva de propria-mi libertate, mă simţeam protejată de<br />
toate animalele sălbatice văzute în curtea închisorii. Simţeam că<br />
116
Change language