antologie V – 2010-2011

ce anume era în neregulă, însă, atunci când a ajuns la fundul
valizei, o stare de panică m-a cuprins. De unde era să ştiu eu că
valiza avea şi un compartiment secret? Începeam să mă simt exact
ca un actoraş din filmele poliţiste ieftine, în care cine ştie ce
traficant de droguri e prins asupra faptului. Jalnic! Spre
surprinderea mea (cuvintele folosite sunt prea blânde pentru a
descrie reacţia mea), compartimentul ascuns era plin cu tot felul
de obiecte negre, ciudate. Oricât de mult aş fi încercat, nu
reuşeam să îmi dau seama ce anume îmi puseseră nenorociţii ăia
în valiză. Droguri nu erau cu siguranţă (deşi acum îmi dau seama
că mai bine mi-ar fi pus prafuri decât altceva). Într-o engleză
bâlbâită am izbutit să întreb ce erau. Drept răspuns, am fost pusă
să aştept. În mai puţin de două minute, obiectele negre din valiza
mea, asamblate de mâinile comandantului, s-au transformat în
două arme uriaşe, identice cu cele folosite de faimosul Rambo în
filmul ce îi poartă numele. Dar... cum era posibil? Prima mea
reacţie a fost să încerc să mă ciupesc, în speranţa că, astfel, mă
voi trezi din acel coşmar şi că voi fi din nou „vechea eu”. Uitasem
însă că fusesem încătuşată, deci era real! Totul începea să se lege
acum. Mama avusese dreptate. Fusesem trasă pe sfoară şi acum...
mă simţeam ca o idioată. Comandantul a continuat să răcnească
arătând cu degetul spre celelalte piese negre rămase în valiză.
Cum? Erau mai multe? Am ştiut atunci că ceva rău mi se va
întâmpla... ceva foarte rău.
2.
Fără să mi se dea vreo explicaţie, am fost băgată într-o dubiţă
întunecoasă, ce îmi dădea impresia că mă aflam într-un canal urât
mirositor, şi transportată la o închisoare din Mexic. Purta un
nume ironic „Después de la escritura y la recompensa!”,
însemnând „După faptă, şi răsplată”. Încă din clipa în care am
intrat pe poarta închisorii mi-am putut da seama că acolo era iadul
pe pământ. Probabil că în acel loc jalnic fuseseră închişi toţi
infractorii, toţi criminalii şi traficanţii de droguri cei mai
115