antologie V – 2010-2011

să-mi spui că nu mă vei părăsi niciodată. M-ai lăsat să înfrunt
singură toamna.
Apusul ei mă nelinişteşte. În fiecare seară te caut în soarele ei
înşelător. M-ai rugat să o înţeleg, să-i citesc apusul în şoaptă, dar
eu nu văd în ochii ei decât o împrăştiere de stele întinse, oarbe.
Amurgul ei suflă cu buze roşii, îmi răvăşeşte părul, mă
învăluie într-o răceală pe care nici focul amintirii tale nu ar puteao
îndepărta. Aleargă ca umbra vieţii mele inexistente pe cărările
subconştientului meu, se ascunde în sinapsele gândirii mele. Simt
durerea până în măduva oaselor.
Mă oglindesc în ochii ei sălbatici, dar nu mă recunosc. Iau
ciobul de oglindă şi-l izbesc de pământul mocirlos. Nu se sparge,
se pierde în noroi şi ia cu el imaginea chipului meu. Nimic nu se
schimbă. Să fiu eu această arătare schimonosită, plictisită de un
trai mincinos, cu hainele spintecate de cuvinte adevărate?
Refuz să cred că tăişul toamnei mi-a spintecat atât de adânc
întreaga fiinţă. Trebuie să mai fie o umbră de speranţă chiar şi
pentru mine. Te implor, îmbrăţişează-mă, fiinţă sălbatică! Am
nevoie să mă minţi! Spune-mi că nu e nimic în neregulă cu mine.
Am nevoie de atotputernicia braţelor tale înşelătoare, Toamnă!
Nici nu mi-ai răspuns. M-ai stropit cu un pumn de clipe
moarte. Ia-le, nu le vreau lângă mine. Fiecare amintire a
perfecţiunii mă loveşte în inimă ca o săgeată.
Înţeleg, nu mai e speranţă. Îndepărtează-te încet. M-am
săturat să-mi resuscitez sufletul. Poate de data asta trebuie să-l las
liber.
Nu vreau să cred că Tu, Toamnă, eşti adevărata ucigaşă a
sufletului meu! Pleacă.”
Aşa mi-am lăsat sufletul liber şi am înţeles. Vocea pe care o
auzeam nu era decât o iluzie ce venea nicidecum din exterior, ci
din interiorul zidului meu. Era un mesaj de autodistrugere. M-am
lăsat păcălită de acest mic truc şi poate că acesta a fost cel mai
înţelept lucru.
Am tras adânc în piept viaţa şi am învăţat să trăiesc cu ea. Am
învăţat să trăiesc fără zidul meu. Am împrumutat cheia sufletului
mai multor prieteni. Aşa m-am ales cu câţiva chiriaşi: pe de o
parte eram Eu, alta, mereu aceeaşi. Pe de alta parte, erau
110