antologie V – 2010-2011

Îmi sprijineam bărbia de umărul tău, iar tu îmi luai mâna întra
ta. Fiecare atingere îmi transmitea un şoc electric în întreg
corpul.
- Ce iubeşti tu cel mai mult pe lumea asta? mă întrebai.
- Pe tine...
- Dar mai mult marea. Mai mult Vama Veche, îmi spuneai
râzând.
- Iubesc şi Vama Veche. Tu eşti marea mea. Ochii tăi verzi
sunt culoarea valurilor când se sparg de stânci.
- Dar mai mult iubeşti zborul cu avionul.
- Chipul tău este aeroportul zâmbetelor mele.
- Mai mult iubeşti concertul de vineri seara.
- Tu eşti mahmureala mea de sâmbătă dimineaţa.
- Iubeşti la nebunie cadourile de Crăciun.
- Tu vei fi cadoul perfect.
- Cel mai tare iubeşti încrederea în cea mai bună prietenă.
- În tine am încrederea deplină.
- Cel mai tare iubeşti bungee-jumpingul.
- Tu eşti adrenalina care-mi răvăşeşte venele. Tu eşti visul de
miercuri noapte. Tu eşti cafeaua de dimineaţă. Eşti piercingul pe
care vreau să mi-l pun în limbă (ştiu că-i o prostie). Eşti doza de
Sprite, mâncarea din pauza mare, eşti nota maximă la teză, ura
pentru blondele vopsite şi inelul de argint de pe degetul mare al
mâinii stângi. Eşti fixativul într-o zi proastă a părului. Balsamul
pentru buze într-o zi cu vânt. Frappe-ul din pub-ul preferat. Eşti
perechea preferată de blugi pe care, că tot veni vorba, nu o mai
găsesc. Tu eşti tot ce eu gândesc, ce simt şi ce spun. Eşti...
Rămâneam cu sunetele nearticulate pe buze, căci mă opreai,
lipindu-ţi degetele mijlociu şi arătător de buzele mele. Erai uimit
de răspuns, ştiai că aş mai fi continuat încă douăzeci de minute,
dar mă opreai într-un mod la care ştiai că nu voi găsi niciodată
ceva de comentat. Mă opreai cu cel mai dulce sărut în cea mai
rece zi de toamnă.
Dragostea noastra se unduia pe solfegiul vântului, după care o
vedeam alergând pe aleea parcului. Simţeam cum ne cheamă
culorile apusului, cum ne strigă toamna, simţeam cum ne topim
într-o singură culoare, cum devenim unul şi acelaşi. Toamna
108