ION ŞIUGARIU

acestui volum de liniştită şi clară cântare a peisajelor naturale şi
a satului românesc bănăţean. Totuşi, chiar şi d. Ion Stoia-Udrea,
cu toată această orientare spre poezia de ultimă experienţă
modernistă, rămâne până la urmă în atmosfera generală a
volumului, în poezii ca Reîntoarcere, sau unele strofe din cele
Patru scrisori, cu un atât de plăcut iz al pământului şi al
peisajului bănăţean.
Consideraţi fiecare în parte, cei 11 poeţi prezentaţi de d.
Ion Stoia-Udrea, în afară de d. Const. Miu-Lerca şi de d. Grigore
Bugarin, a căror activitate literară este bine cunoscută în
mişcarea poetică a generaţiilor tinere de astăzi, nu prezintă un
intreres prea deosebit. Mulţi dintre ei sunt doar nişte simpli
debutanţi, interesând numai ca atmosferă literară de grup şi ca
atitudine ce răsfrânge şi defineşte sufletul comunitar bănăţean.
În acest sens, dincolo de exigenţele estetice şi de disecările
critice de amănunt, culegerea antologică de faţă reprezintă un
interes real. În felul acesta ne-a şi preocupat.
* * *
Numele d-lui Sebastian Popovici a putut fi adeseori
întâlnit, în ultimii ani, prin revistele noastre de literatură, mai
ales prin cele din Ardeal, semnând unele poezii scurte, încadrate
în măsuri tehnice precise, dar lipsite de răsuflare lirică şi de
sensibilitate. Erau versuri corect construite, ca ritm şi ca rimă,
având imagini şi comparaţiuni frumoase, dar sărace în conţinut
sufletesc şi fără rezonanţe în adânc. Ele puteau fi uşor comparate
cu nişte flori de nuanţe metalice, atrăgătoare la prima vedere şi
bine înfipte în pământul grădinii, însă uscate şi goale, atunci
când erau cercetate mai de aproape. Din cauza aceasta, erau
privite cu multă neîncredere, autorul lor nereuşind să se impună
în rândurile generaţiei sale, ca un poet autentic.
98