ION ŞIUGARIU

naturale de lumină şi de umbră şi a stărilor de suflet adecvate:
Este un fel de amestec de pastel şi de elegie uşoară, cu multe
elemente de plastică descriptivă şi mai puţine de vibraţie
sufletească în adânc. Iată bunăoară acest sonet al d-lui Pavel P.
Belu:
Cad fulgii albi, prin rănuriş de cer...
La jocul lor te uiţi atât de calmă!
Surâzi când vezi cum se topesc în palmă
Şi-n trandafirii mâinii tale pier.
Pe sănii de soare fac copiii larmă...
Azi prinde răpăguşul luciu de fier.
În goană-adună-n braţe crengi de ger
Şi-n chiote, de lunecuş, le sfarmă.
De ce surâd obrajii tăi de mac,
Când cad copiii, mici, în neaua albă
Şi-n moalele curat culcuş îşi fac?
Se-aprinde-n soare-un fir de susfireangă...
Iar ceru-i ca un vinet liliac,
Ce-şi scutură, peste ninsori, o creangă.
(Iarnă, p. 10)
Este o poezie clară şi împăcată în expresie, fără ieşiri şi
fără stridenţe de stil, având un conţinut de suprafaţă, cu
elemente de pură descriere. Asemenea bucăţi pot fi citate
aproape din fiecare poet prezentat în această culegere.
Uneori, peisajul natural este descris în colorile şi în notele
sale caracteristice bănăţene. Astfel ni se prezintă cele câteva
poezii ale d-lui Romulus Fabian, de altfel foarte slabe ca valoare
literară şi, mai ales ale d-lui Const. Miu-Lerca, după părerea
noastră cel mai reprezentativ poet al Banatului de azi. D-sa
94