ION ŞIUGARIU

duhuri înalte, atât de mult prezent în toate creaţiunile populare,
este contrabalansat de ceea ce d. Ovidiu Papadima numeşte
«nevoia de concret». Cele două lumi, lumea pământească,
materială, şi lumea cerească, spirituală, transcendentă, se
întrepătrund şi se împlinesc reciproc, realizând o viziune unitară
şi armonică. În această lume calmă şi paşnică, sufletul se pierde
în larguri, participând la ordinea şi armonia prestabilită.
Este ceea ce formează, în acelaşi timp, caracteristica de
bază a poeziei lui Lucian Blaga. Fiu al satului românesc, al
acelui sat al tainelor şi al împăcărilor cosmice, al vecinătăţii
metafizice şi al luminii interioare, pe care îl va purta toată viaţa
ca pe un trofeu în suflet, opera sa va creşte din această realitate
de perfect echilibru între contrarii şi va purta în ea seninătatea
tristă a acesteia. Fără să se uzeze în mod abuziv de tiparele
poeziei populare, aşa cum uşor putem observa la alţi poeţi,
Lucian Blaga pătrunde în adâncul sufletului românesc,
identificându-se cu modul său de a vedea şi a înţelege lumea.
Poezia sa, oglindind una din cele mai puternice atitudini
personale în faţa marilor probleme ale sufletului omenesc de
pretutindeni, este în acelaşi timp un exemplu deplin de împăcare
a particularului cu generalul şi, prin urmare, de operă ajunsă la
un interes universal. Dacă e adevărat ceea ce de atâtea ori au
repetat toţi scriitorii mari, - şi, fiind vorba de un domeniu unde
numai ei au cuvântul din urmă, nu se poate să nu fie adevărat, -
că nu există decât artă generală şi că orice problemă de artă se
reduce în ultimă analiză la a exprima generalul prin particular,
abstractul prin concret, atunci opera poetică a lui Lucian Blaga
reprezintă un strălucit exemplu de împlinire. Ea se ridică peste o
întreagă producţie literară, mai veche şi mai nouă, inspirată şi ea
din realităţile noastre etnice, dar care, din necesitatea de a
accentua în mod exclusiv notele particulare, nu a putut să atingă
decât rareori generalul. Discutând ceea ce este al nostru, numai
pentru noi şi între noi, fără a ţine seamă de acel interes mai larg
şi mai universal, pe care trebuie să-l stârnească orice operă de
78