ION ŞIUGARIU

însuşi Lucian Blaga, în cunoscutele sale «trilogii», a contribuit
în măsură egală la lărgirea orizontului poetic românesc de astăzi,
determinând imediate ecouri în generaţiile tinere.
Analizând aşadar ediţia definitivă de faţă, în
caracteristicele ei generale şi în atitudinea ei de întreg, nu facem
altceva decât să arătăm un climat poetic de vie actualitate, care a
avut şi are încă repercusiuni asupra producţiei literare de ultimă
oră.
Încă de la primele poezii publicate, Lucian Blaga se situa
în afara clişeelor cunoscute, constituindu-şi un univers propriu,
cu jaloane de la început stabilite şi, mai ales, înconjurându-se cu
o atmosferă lirică întinsă, în plină vecinătate metafizică, de
natură să ispitească şi să entuziasmeze generaţiile tinere,
neconvenţionale şi idealiste. Era un orizont fără margini, cu
zodii îndepărtate, pierzându-se în misterele lumii, fără rupturi şi
dramatisme interioare şi fără întrebări disperate adresate cerului.
Un calm şi o pace de început sau de sfârşit de viaţă, cu elemente
de expresie adecvate, un har coborât de sus peste suflet şi
revărsat apoi în cuvinte fireşti şi curgătoare, fără întorsături şi
fără constrângeri tehnice. Expresii ca «Marele Nimic», «Marele
Anonim», «Marea Trecere», etc. întâlnite atât în sfera poetică
precum şi în opera filosofică a lui Lucian Blaga, anumite
imagini şi metafore specifice, blagiene, construcţii verbale,
figuri de stil şi libertăţi de sens, toate la un loc, determină o
poezie de la început neobişnuită, în măsură să înece în apele ei
adânci multe râuleţe mărginaşe. Este ca o întindere albă şi pură,
învăluită într-o lumină bogată şi melancolică, de împăcare a
contrariilor şi de înţelepciune ancestrală, cu sâmbure filosofic.
În chiar prima poezie din ciclul Poemele luminii, impresia
aceasta de calm şi de resemnare în «nepătrunsul ascuns» al
luminii este comunicată cititorului sub formă de manifest
introductiv:
75