ION ŞIUGARIU

Crescu un trup senin de primăvară
Cu simetrie de profil solar.
Dar lucida viaţă se stingea
În viscolul de zodii şi de norme,
Pe chipul mort se prăbuşea o stea.
Artistul şi cu palidul ortac,
De când zidirea lumii începea,
Ieşeau din amintire şi din veac.
(«Arta», p. 52)
Numai într-o singură poezie, d. Iulian Vesper se lasă
ispitit de vârtejurile moderniste, realizând aceste versuri de
notaţie imediată, copiate parcă din caietele suprarealiştilor:
Pe-un ţărm argintiu poposesc. E răcoare.
1940. Avioane pe-o geană de cer înstelat.
Messerschmidt, Hurricane, Heinkel. Mai multă
viteză...
Lacrimi îmi tulbură ochii. O, pasiune a morţii.
Tineri pe spinări de văzduh aduc trofee de aur.
Mai târziu vor plânge pe un răzor înflorit.
Tristeţe, lasă-mi sfâşierile celor ce-au plecat în
mormânt.
Nu mă vor vedea închizându-le pleoapele.
O, camarazi, răbdare, e-atâta pustiu pe pământ.
Carnea joacă-n umbrele felinarelor, în scumpe
crivate
Ca şi soarele pe busturile contig. 35, 36.
Aici în zenitul puterii. De la 3500 metri în
«picaj»
E altă măsură. Surâdem unor armonii şi
meridiane
60