ION ŞIUGARIU

«laude» adresate Mântuitorului, Sfintei Fecioare, Sfântului
Francisc din Assisi, Sfintei Cara, sărăciei şi durerii, vieţii şi
morţii, o cuprindere frăţească a întregii lumi şi naturi
înconjurătoare, o vibrare sufletească de o naivitate şi o gingăşie
copilărească, poeziile acestea aduc ceva din lirica creştină a
Apusului, din Louis de Cardonnel, Armand Godoy şi O.W.
Milosz, iar din literatura noastră amintindu-l pe V. Voiculescu
din «Destin». Scrie într-o formă simplă şi directă, fără imagini
bogate şi nu odată neglijând tehnica versului, atenţia autorului
îndreptându-se totdeauna spre subiectul. poeziei, cu stângăcii de
adolescent idealist, mărturisind un suflet şi o intenţie curată de
copil bătrân (cum singur se caracterizează în mai multe locuri),
poeziile d-lui D. Karnabatt se citesc cu plăcere, adresându-se
celor mai fine şi mai delicate coarde ale sufletului şi ale
credinţei noastre. O împăcare creştină de ultimă oră, o aşteptare
tăcută şi liniştită a loviturilor vieţii, a suferinţelor şi a morţii,
(Titluri de poezii: Surioara Moarte, Binecuvântarea suferinţii,
Binecuvântarea sărăciei, etc.), dau acestor poezii o valoare
consolatoare care trece de imperfecţiunile tehnice. Iată bunăoară
aceste frumoase şi clare ecouri franciscane:
Îţi mulţumesc, o, Doamne, că m-ai făcut atât
de mic
Cum e un spic
De fân,
Dar, m-ai crescut la binecuvântatu-ţi sân.
Îţi mulţumesc, o, Doamne, că m-ai făcut
printre copii
Cel mai supus,
Venind la poala lui Iisus,
La părinteasca lui chemare
Cum vine-un mieluşel.
M-am dus şi eu cu turma după El
Şi de-am rămas în urmă
De turmă,
44