ION ŞIUGARIU

Mă simt azi transparent şi muzical
În nu ştiu ce tăcere nouă,
Ca un reflex de mineral
În cristalinul unui bob de rouă.
Privirile-mi străbat în depărtări
Cu peisagii albe în ele
Şi-n largul unei clare mări
Plutesc într-o corabie cu stele.
Lumină totul e-mprejurul meu
Şi luciu-ntins în suprafaţă
De rece joc de curcubeu
Într-o oglindă limpede de ghiaţă.
Viaţa nu participă decât
Cu sunete de sticlă fină
La izolarea mea, şi-atât,
Înăbuşită, veşnic, în surdină.
Privesc umanitatea tutelar
Şi-o văd atât de delicată
Că sub al ei cristal îmi par
O stea într-un diamant păstrată.
(Linişte, p. 21)
Acum aş vrea ceva venit anume
Pentru mine;
Un fel de-nştiinţare de mai bine
Adusă pe pământ din altă lume.
Ceva aşa ca o lumină nouă
Şi adâncă
42