ION ŞIUGARIU

acestor faimoase balade, scrise în cele mai măiestrite forme
fixe), cu poeţii parnasieni şi, dintre romantici, cu Victor Hugo.
Cu acesta din urmă de altfel, înrudirea merge până la asemănare
de concepţie şi de plan, Cântecul omului reeditând intenţiile şi
experienţa literară din La légende des siècles.
Renaşterea d-lui N. Davidescu, ca şi Helada, Roma şi
Evul mediu (Judeea mai puţin), cuprinde un număr de tablouri
reprezentative, evocări de întâmplări şi figuri istorice, cântece
scrise în forma epocii respective, peisaje marine, gravuri în
cuvinte, canzonete, etc. Deosebit de variate în prezentarea lor
tehnică, de la forma fixă a sonetului până la terţinele lui Dante,
fiecare având un subiect propriu şi o unitate de compoziţie
caracteristică, ele formează toate, luate în valoarea lor de
ansamblu, o fiinţă unitară şi întreagă, evocatoare a etapei istorice
cântate de poet. Liberă şi firească, îmbinare fericită de idealism
dezinteresat, de cultivare a formelor pure şi arhitecturale şi de
pasiuni tiranice, dominatoare şi groteşti, această neegalată epocă
din istoria neamului omenesc, în care cultul frumosului, al
adevărului şi al demnităţii, a putut sta alături de crimele şi de
teroarea familiei Borgia, de decăderea morală a prelaţilor
bisericeşti şi de nebunia inchizitorială, este prezentă în cartea dlui
N. Davidescu prin toate figurile şi întâmplările ei
caracteristice.
Nu este totuşi, o prezentare impersonală, o evocare de
istoric blazat, chiar dacă pe alocuri stilul ar părea uscat şi
secătuit de sevă lăuntrică. Foarte dese sunt poeziile în care se
simte vibrând un suflet delicat şi reţinut de poet liric, o plângere
personală pe marginea unei experienţe de viaţă tristă. Unele
dintre aceste poezii sunt atât de pătrunse de acest fior de
intimitate melancolică şi blajină, că ar putea foarte bine forma
un volum aparte, fără să se simtă că ar avea o legătură cu tema
generală a cărţii. Iată bunăoară aceste frumoase şi clare strofe:
41