ION ŞIUGARIU

De la mânăstire în jos
Mai la mijlocul poenii,
Ştefan Vodă şi oştenii
Stau sub un gorun umbros.
Masă mare împrejur,
Vinul scântee în oale
Şi răsună până-n vale
Râu de ne-ncetat murmur, etc., etc.
(Hram la Putna, II, p. 17)
Subiectele ei obişnuite sunt luate din natura
înconjurătoare, din tradiţia locurilor de baştină ale poetului şi
din istoria Moldovei. Într-o incantaţie calmă şi reţinută sunt
evocate peisajele lunare ale satului adormit, dealurile şi luncile,
poienile şi pădurile, mânăstirile voevodale ale Bucovinei cu
amintirile şi legendele lor bogate, umbrele lui Ştefan cel Mare, a
lui Daniil Sihastru, etc. Prin toate aceste subiecte, Teofil Lianu
se menţine în atmosfera poeziei Bucovinei, aşa cum ne-am
obişnuit s-o cunoaştem din cărţile şi broşurile lui Mircea
Streinul, a lui George Drumur şi Iulian Vesper. În mişcarea
literară a generaţiei tinere, grupul acesta de scriitori bucovineni
a reuşit să determine şi să contureze o atmosferă proprie, cu
liniile şi caracteristicile ei deosebite. Poezie de inspiraţie
naturală, tradiţionalistă, patriotică şi creştină, străbătută de un
fior liric dintre cele mai puternice, contribuţia lor ar merita o
discuţie mai completă în cadrul literaturii noastre tinere.
Teofil Lianu, atât în cele două volume apărute în anii
trecuţi (Cer valah şi Curcubeu peste ţară), cât şi în această
minusculă Carte a stihurilor (32 de pagini, într-o ediţie şi o
prezentare tehnică cu totul săracă!) rămâne acelaşi poet
bucovinean, în aceleaşi mândrii şi preferinţe tradiţionaliste, cum
ne apare toată mişcarea aceasta tânără:
36