ION ŞIUGARIU

Faţă de aceste antecedente diferite, neorganizate unitar,
Şerban Cioculescu aduce în volumul mai sus pomenit o anumită
precizare de generalitate, care, chiar dacă ar părea adeseori
părtinitoare şi unilaterală, în sens invers celei a lui Const. I.
Emilian, este în măsură să ne prezinte o imagine “întreagă”, cu
suport în adncime, a liricii contemporane româneşti. În articolul
de început, intitulat O privire asupra poeziei noastre ermetice,
sunt fixate coordonatele interioare ale acestei poezii, autorul
uzând, după cum îi este obiceiul, de o foarte bogată şi utilă
informaţie de specialitate. Lirica modernă, continuând
experienţa romantismului individualist, în opoziţie cu primatele
tradiţionale, de limpezime şi discursivitate, tinde tot mai mult
(nu ştiu dacă aceste observaţii pot fi atribuite şi ultimei generaţii
de poeţi) să se disocieze de limbajul prozei, ajungând un
instrument de expresie a unor conţinuturi interioare absolut
personale. Poetul modern îşi face chiar un titlu de glorie din
faptul că nu toată lumea poate să-l înţeleagă, presupunând un
cerc restrâns de iniţiaţi care cu atât mai mult îi va recunoaşte
meritele. În felul acesta lirica de astăzi ar merge cu paşi repezi
spre o tot mai accentuată obscurantizare, divorţul dintre ea şi
public semnificând el însuşi o nuanţă calitativă.
Aceste observaţii au mai fost făcute de mulţi alţii. N.
Iorga, bunăoară, atât în revistele şi publicaţiile pe care le scotea,
cât şi în studiile de istorie literară, s-a ridicat adesea, cu
vehemenţa care-l caracteriza, împotriva acestei literaturi. Alături
de ei într-o ţinută mai evoluată, putem aminti întreaga mişcare
din jurul revistei Gândirea. Ceea ce aduce însă în plus Şerban
Cioculescu este înţelegerea în adânc a acestei poezii. Notele
ţipătoare de anarhism şi de indisciplină poetică, pe care
protagoniştii tradiţionalismului istoric le respingeau cu atâta
supărare, sunt pentru el semne puternice de înnoire şi de
adâncire a fenomenului poetic şi posibilităţi de atingere de noi
orizonturi lirice. Acest anarhism, dacă-l mai putem numi aşa,
332