ION ŞIUGARIU

dar prin “sensibilitate verbală” dobândesc o nouă viaţă, însăşi
viaţa intuiţiilor pe care poetul le-a trăit cu intensitatea şi
adâncimea simţirii, etc. (pag. 247).
Oricare scriitor tânăr se poate regăsi în aceste rânduri.
Atât constatările de generalitate, cât şi cele referitoare la Arghezi
în special, acordându-se într-o atitudine unitară, răspund unei
actualităţi spirituale permanente. D. Pompiliu Constantinescu a
realizat în această carte una dintre acele monografii literare care
ne înfăţişează o întreagă lume spirituală, bine construită în
concepţia ei de ansamblu şi egală cu ea însăşi în toate părţile
sale. Această lume, largă şi plină, armonizând universul dinafară
cu universul dinăuntru, este pătrunsă de norii mistici şi de harul
divin unificator. Metoda critică este astfel adecvată subiectului
şi, în chip fericit, pe măsura lui. Din tot ce s-a scris până acum
despre Tudor Arghezi, acesta este singurul studiu care ni-l
prezintă în toată adâncimea şi valoarea lui. De aceea, pe lângă
semnificaţia lui generală, pe lângă aportul critic incontestabil, ca
metodă şi ca rezultate practice, el mai reprezintă şi o faptă de
dreptate, adusă unui scriitor pe cât de lăudat de unii pe atât de
micşorat de alţii. Iar ca valoare personală, de operă bine
concepută şi pe deplin echilibrată, Tudor Arghezi reprezintă cea
mai valoroasă lucrare critică a d-lui Pompiliu Constantinescu,
sinteză şi măsură a calităţilor şi a posibilităţilor ce posedă.
(Decalogul, 11 mai 1943, an. XXI, nr. 2110)
330