ION ŞIUGARIU

eală şi fericită depăşire. Un vers plin de sevă şi de armonii
grele; o surprinzătoare varietate de teme şi de motive; un abil şi
frumos joc de imagini line şi cuprinzătoare, ne îndreptăţesc să
spunem că acest volum fixează linia poeziei lui E. Ar. Zaharia.
Străbătută de acel nedefinit simţământ pe care-l lasă în suflet
plecările fără întoarceri sau întoarcerile fără putinţă de noi
plecări, în zi de toamnă, prin locuri pustiite şi străine, poezia
aceasta cuprinde toate largurile şi sărută toate zările. Revărsată
când în trecut, când în prezent, când în viitor şi proiectată pe
cerul unei sensibilităţi bogate şi deosebite, ea ştie totdeauna să
găsească drumul ascuns care duce la inima cititorului.
O conştiinţă vie a destinului poetului şi a situaţiei lui
printre ceilalţi oameni, o puternică încredere în superioritatea
unei lumi mai înalte şi mai frumoase - lumea stelară a visului -
aduc de multe ori nostalgii pline de ceruri:
Plecăm spre scânteierea albastră a nemuririi,
Maree cu ostroave şi istmuri corintene,
Pe unde-s verzi păunii şi negri trandafirii
Şi soarele se culcă în ape cantilene.
Dezbracă-te de haina plăcerilor burgheze,
Să ne-mbarcăm cu chiot spre lirica Egee,
Despovăraţi de patimi, - atolii să danseze
Eşarfele sublimelor cărări de curcubee.
(Poetul către Emirel)
Acum un an confratele Coriolan Gheţie ţinea la Oradea, în
cadrul unei serbări religioase o conferinţă intitulată: Doruri de
cer, în presă. Vorbind de E. Ar. Zaharia, l-am putea defini:
Doruri de cer, în poezie. O puternică dorinţă de evadare, de
veşnică plecare şi călătorie în timp şi în spaţiu. Amintesc, în
linia acestor consideraţii poeziile: Pentru fecioara din ţara lui
Osian, Pentru Iosephine Baker, Călătorie, Varoava lui Petru
Voevod. Ne-a plăcut mult această imagine: Ciobanii beau cu
pumnii luna. La fel şi această minunată plasticizare: Dimineţile
313