ION ŞIUGARIU

proporţii uriaşe intitulată atât de sugestiv: Cântecul omului,
prezentul poem nu va însemna, desigur, o surpriză neaşteptată.
Fără să le fie inferior ca viziune şi ca realizare, este departe însă
de a le întrece. Desigur N. Davidescu a trecut de mult de vârsta
depăşirilor proprii în materie de poezie, refugiindu-se într-o
abilitate intelectuală, datorită unei experienţe, îndelungate şi
perseverente. Reprezentant al parnasianismului şi al poeziei
obiective, autorul versurilor pe care aceste versuri caută să le
cuprindă, este întâi de toate, un intelectual şi un perfect
cunoscător al culturii omeneşti de pretutindeni. Departe de a fi
simbolistă, după cum pare că pretindea odată, poezia lui este un
abil joc al imaginaţiei şi al unei rutini perfecte, situându-se în
rândul creaţiunilor de ordin pur mintal şi nereuşind să treacă
decât cu singur picior în atât de vasta grădină a sensibilităţii. O
perfectă realizare a artistului format printr-o muncă lăudabilă şi
mereu asistată de controlul criticului, dar departe de ceea ce
numeşte, cu un cuvânt atât de vag şi în acelaşi timp atât de banal
uneori: Poet.
Istoria literaturii de pretutindeni cunoaşte multe cazuri
asemănătoare, dar nu e mai puţin adevărat că ea ştie şi de
existenţe contrare. Lamartine a fost un mare, foarte mare poet,
dar nu un foarte mic artist. Versurile lui, în care a turnat atâta
suflet şi atâta sensibilitate fină şi adâncă, trăiesc aproape toate
sub cerul posomorât al improvizaţiei. N. Davidescu, dacă putem
vorbi astfel, reprezintă tocmai inversul. Desigur, şi aici, ca
oriunde: aurea est mediocritas. O fericită îmbinare a poetului cu
artistul, trebuie să fie idealul oricărui spirit care se pretează la o
aventură atât de periculoasă, cum este aceea a poeziei.
Aceasta în ce priveşte poezia ca poezie.
Cele 100 de bucăţi care compun acest poem, epuizează un
material vast, luat sau direct din istorie, sau din lumea
legendelor şi a tradiţiei necontrolate. Fără să încerce redarea
unei epoci prin fixarea de tablouri caracteristice, după cum V.
Hugo reuşea atât de perfect să facă, odinioară, în acea pururea
305