ION ŞIUGARIU

Fără îndoială, d-l D. Ciurezu încearcă ceva în aceste
poezii. Credincios unei maniere tradiţionaliste învăţate în
paginile Gândirii, d-sa crede că e destul să vorbeşti despre
câmpuri, despre care, despre porumb, despre boi, etc., pentru a fi
un poet de factură naţionalistă şi că tot ce se scrie despre satul
românesc şi e pus în versuri merită să fie publicat în ediţie de
lux în Editura Fundaţiilor Regale. Dar d-sa uită că despre
aceleaşi motive au scris pagini deosebit de frumoase un Ion
Pillat, Nichifor Crainic, Radu Gyr şi că e imposibil să aşezi
bunăoară Satul meu a lui Pillat, lângă Sat fără hrisov, din aceste
pagini.
Şi mai uită d-l D. Ciurezu că o generaţie care se zbate cu
atâta suflet şi se trudeşte zi şi noapte să-şi găsească drumul
pentru a putea însemna ceva în lupta acestei Românii, nu se
mulţumeşte cu înflorituri de duzină şi nu poate accepta orice,
numai pentru că e scris cuvântul plug cu majusculă. Un astfel de
autohtonism nu ne este deloc folositor şi departe de la noi
gândul unei atât de minore împăcări. Dacă tradiţionalismul
gândirist a dat anumite lucruri de seamă pentru cultura şi poezia
noastră, el nu poate însemna astăzi decât decadenţă, acceptând
să fie reprezentat de opere asemănătoare.
Că sunt şi lucruri bune în această carte este incontestabil.
Dar acesta este un fel de-a spune. Desigur nu e lipsit de
frumuseţi cântecul de leagăn intitulat Fir de aur, scris tot în gen
popular şi fără prea multă caznă poetică şi cu atât mai mult
trebuie amintite cele trei poezii cuprinse în ciclul Voevodale, de
asemenea acceptabile. În cele zece Rugăciuni de la sfârşitul
cărţii găsim o aleasă simţire de creştin autentic şi un vers domol,
liniştit şi cald, de om smerit, care are multe calităţi poetice. Am
putea şi cita:
Doamne,
Uşor, uşor, să nu te simtă nimeni.
E seară de tăcere (?) seară în casă...
294