ION ŞIUGARIU

În afara acestor merite d-l Teodor Al. Munteanu mai este
un distins mânuitor al limbajului căruia îi dă întorsături dintre
cele mai interesante. Într-o poezie, de altfel foarte slabă,
intitulată Dantescă, întâlnim o îndrăzneaţă postpunere a
pronumelui, faţă de verbul pus la imperfect:
Mantaua grea de aur ce-o purtară
În viaţă, numai scrum aveau-o popii.
În aceeaşi poezie, găsim procedeul repetat de mai multe
ori, astfel: rodeau-îl viermii; umflau-îşi buzele; mânca-îşi singur
mâna; fi-vrut-ar să ştie (puţin Crevedia); rotia-se către pradă,
etc. Tot construcţii verbale îndrăzneţe ne par cele ce urmează:
potoală-i nerăbdarea (în loc de potoleşte-i); jăelnic, străblânzi,
etc. Vedem aşadar că d-l Teodor Al. Munteanu mânuieşte cu
destulă măiestrie versul şi limba, ceea ce fără îndoială este un
merit. Dacă această carte nu ar fi un punct de interferenţă între o
formulă tradiţionalistă, care-l defineşte pe autor şi una nouă,
străină sufletului său, de natură impresionistă, ar fi fără îndoială
o carte bună. Rămânem deci pe lângă bucăţile asemănătoare cu
frumoasa Scrisoare din cazarmă, bucată plină de o sensibilitate
bogată, bine închegată şi uşor scrisă şi ne permitem să credem
că numai în această direcţie talentul d-lui Teodor Al. Munteanu
poate aduce ceva de seamă. Această carte e o exsperienţă
suficientă pentru o astfel de lămurire şi ea rămâne, oricâte bucăţi
frumoase ar conţine, departe de ceea ce autorul ei ne-ar putea da.
D. CIUREZU: PĂMÂNTUL LUMINILOR MELE
Nu ne-am fi aşteptat de la d-l D. Ciurezu să publice o
carte atât de slabă. Un poet care a ajuns la vârsta şi la experienţa
292