ION ŞIUGARIU

Saftei, Haiducească, Goldova, Răsărit, Melodie de câmp, etc.
unde poetul rămâne la uneltele sale preferate şi mărturisite în
culegerea Viori de lut, întâlnim poezii de factură mai nouă, cele
mai multe dintre ele nerealizate, eterogene, ca: Vers păgân,
Întoarcere şi mai ales Şarpele casei (amestec de Arghezi, Blaga,
etc.):
Auziţi? \ Este acelaşi şuier de seară \ De-alaltă-seară, \
Din fiecare noapte. \ Vorbiţi \ Şi înţelegeţi-vă prin şoapte; \
Paznicul casei voastre, \ Şarpele cu priviri albastre \ Şi roşiatice
dungi pe spate, \ Numai în singurătate \ S-arată aşa cum este: \
Poveste, cântec, \ Descântec. \ Şarpele casei, şarpele, \ El vă
ocroteşte apele, \ Apele drumului către soare \ Şi toată
omeneasca sărbătoare. \ Învârtitura lui, niciodată ruptă, \ Cu
necuratul se luptă, \ Oridecâteori în tindă, \ Sub moşnegită
grindă, \ Prind să se întunece \ Primăverile s-alunece \ Dincolo
de cuvinte \ Şi de-aduceri aminte. \ Ascultaţi cum sporeşte
viersul lui \ În nevăzutul pământului.
Deficienţa acestei cărţi stă deci în inegalitatea ei. Poetul
Munteanu nu a ajuns încă la o expresie personală definitivă, nu
este în stare să-şi creeze şi să-şi menţină o lume poetică a lui,
largă şi evidentă, care să dea poeziilor sale acea garanţie de
unitate, de originalitate, absolut necesară pentru un poet
realizat...
Cartea cuprinde totuşi frumuseţi remarcabile şi unele
bucăţi pe deplin închegate. Unele sunt evident, acelea în care
autorul nu renunţă la vechea formulă, menţinându-se un poet al
satului şi al emoţiilor directe. O predilecţie pentru descriere,
pentru elementele pasteliste, dă poeziei lui Teodor Al. Munteanu
un suflu de respiraţie largă, naturală, de bogăţie de impresii. Am
putea cita, în acest sens, poezia Melodie de câmp, un pastel de o
frumuseţe rară, unde elementele naturii sunt purtătoare de
semnificaţii adânci, folcloristice, populare, dintre cele mai
bogate şi mai caracteristice.
291