ION ŞIUGARIU

Mă aşez la pupitrul cu stihuri mâhnit.
De nu eram poet mă făceam zugrav de icoane,
Dar şi atunci aşi fi cheltuit, ca beţivii anii
Şi mi-ar fi despuiat pribegia de bucurii şi sumane.
Şapca aşi fi purtat-o peste ochi, pleoştită şi-atunci,
În călimară tot aşa aş fi turnat rachiu
Iar la Icoana lui Christos şi-a tatii cu busuiocul
Lacrămii - la fel aş fi îngenunchiat sara, târziu.
Aş fi umblat îmbrăţişat pe drum
Cu plopii strânşi în măntăi ca haiducii,
Şi mi-aş fi plecat tâmplele, întors acasă
Pe tăbliţa unde am desenat odată - căţeii şi cucii.
Ştiu bine: de nu scriam stihuri, mă făceam
Caligraf de icoane. Dar şi atunci cu vorba peltică
Aşi fi sărutat gutuii pe obraz şi - tot aşa
Mi-ar fi jucat peste inimă fata de pică.
(Lângă tăbliţă, pag. 17)
Socotim deci, că această carte, este una dintre cele mai
bune culegeri de poezii apărute în ultima vreme şi ea poate fi
preludiul unei frumoase cariere poetice.
* * *
D-l Mircea Badea, ne era complet necunoscut înaintea
acestei distincţiuni. Cartea d-sale, concepută pe vechiul şi
cunoscutul motiv al cântării cântărilor, este un poem de
dragoste, o dragoste pasionată, senzuală, fără cea mai uşoară
rezonanţă interioară.Fiecare bucată este un act de adoraţie în faţa
perfecţiunilor iubitei, o adoraţie largă, pompoasă, orientală. De
aceea versul lui Mircea Badea este totdeauna prea lung, prea
282