ION ŞIUGARIU

strică unitatea acestei cărţi, poetul nereuşind să le ridice până la
valoarea poetică a celorlalte motive ale sale.
ÎNSEMNĂRILE LUI AUREL MARIN
D-l Aurel Marin este unul dintre cei mai de seamă poeţi
pe care îi avem astăzi. De o fecunditate surprinzătoare, cu toată
tinereţea lui încă în plină desfăşurare, d-sa este autor a opt
volume de poeme, dintre care, despre ultimele două ne ocupăm
aici. E vorba de culegerea Însemnări despre lume, prieteni şi
moarte, apărută în editura Fundaţiilor Regale în anul acesta,
precum şi de Viaţa în munţi sau A doua carte de însemnări
despre lume, prieteni şi moarte, apărută tot în anul acesta şi
tipărită la ediţie restrânsă de 200 de exemplare, la Braşov,
“socotindu-se numărul cititorilor, la care s-a adăugat cel al
prietenilor autorului”. Total 89 de poeme.
Poezia lui Aurel Marin este atât de unitară şi atât de sobră,
încât autorul pare să fi ajuns la deplină maturitate poetică.
Fondul ei este cel mărturisit clar în titlu: însemnări despre lume,
prieteni şi moarte. Mai ales despre moarte. În singurătatea
sufletească care-l caracterizează, Aurel Marin a înţeles că
destinul sufletesc este trecerea, îmbătrânirea, moartea şi s-a
recules într-o înaltă resemnare şi aşteptare a sfârşitului.
Resemnarea lui este tristă, e drept, dar nu disperată, pentru că
destinul acesta este atât de general şi atât de uniform în întreaga
lume, încât orice revoltă e inutilă. Este destinul oamenilor, al
animalelor, până şi destinul munţilor, atât de dragi lui Aurel
Marin, pentru singurătatea şi măreţia lor. În acest fel trebuie
înţeleasă poema Destin, atât de sobră şi de definitivă în unitatea
ei:
278