ION ŞIUGARIU

N. CREVEDIA: DĂ-MI ÎNAPOI GRĂDINILE
Când a apărut vomulul Bulgări şi stele eram încă elev de
liceu undeva într-un oraş de graniţă din Ardeal şi scriam versuri,
urmărit de ochiul binevoitor şi sever al profesorului şi
prietenului Octav Şuluţiu, la Familia. Am citit cu atâta tineresc
entuziasm cartea aceea şi am apărat-o cu atâta îndârjire la o
şedinţă a societăţii de lectură a elevilor, încât multe poezii deacolo
le ştiu şi astăzi pe dinafară. Vigoarea, noutatea, atmosfera
sănătoasă, robustă, ţărănească, nenumăratele invenţiuni şi
realizări verbale, gramaticale, mărturiseau un poet de mare
talent, revoluţionar chiar. Sinceritatea aceea aproape brutală,
curajul acela unic de-a poetiza cele mai banale şi prozaice stări
sufleteşti, împreunate totuşi cu cea mai pură elevaţie, cu cea mai
aleasă interioritate, nu se asemănau cu producţia nici unui alt
poet al timpului. Poezii ca Taica, Mi-e foame, mi-e sete,
Străinătăţi, nu puteau să nu impresioneze un adolescent, atât de
iubitor de poezie cum eram eu atunci.
Mai târziu, tocmai după patru ani, după ce între timp
cunoscusem poetul, cu deziluzia de a-l fi găsit prea mic, prea
firav, a apărut volumul Maria, mai reţinut, mai îngrijit şi cu o
mai potolită primitivitate. Peste posibilităţile prea vădit
mărturisite în primul volum, peste tumultul şi brutalitatea
expresiilor de acolo, se lăsase vălul unei mai cizelate realizări
artistice.
Recenta culegere Dă-mi înapoi grădinile (ce superb
titlu!), se apropie mai mult de Bulgări şi stele decât de Maria,
deşi, într-un fel, le continuă pe amândouă. Aceeaşi energie
vitală, aceeaşi dragoste pasionată pentru bucuriile şi plăcerile
acestei vieţi pământene, acelaşi suflu sănătos şi aspru, ţărănesc,
primitiv, formează obiectul celor mai multe dintre bucăţile
acestui volum. În plus, deşi elementul acesta exista şi în
celelalte, găsim aici un mai accentuat ton elegiac, o mai
254