ION ŞIUGARIU

Potrivit de busolă ca Nordul;
De mână ne va duce stea vânătă, ca Orbul,
Cu soarele în spate şi luna în piept.
Privită astfel, tristeţea lui Ion Moldoveanu capătă o
motivare mai adâncă, atitudinea lui în faţa destinului şi în faţa
morţii nu este altceva decât o neclintită credinţă în subordonarea
fiinţei noastre unei puteri superioare. Nu zeu nemuritor, cum a
vrut Maria Baschkirtseff să fie, ci sclav în faţa cerului neînţeles,
iată realitatea noastră umană.
Păşim pe un drum dinainte fixat, către un ţel dincolo de
noi înşine, umilitoare şi tristă călătorie spre moarte.
Plutim fără vrere, pe-această triremă,
Spre ţara din basme cu mistica stemă.
Pe valuri vuinde vâslim peste ape,
Dar visul ne spune că suntem pe-aproape.
Cu noi au purces din adâncuri atave
Tristeţile toate din stelele grave.
Le ducem cu moartea s-apună pe creste
Când viaţa se-mbracă în somn şi poveste.
O poveste de înaltă frecvenţă. Ion Moldoveanu, acest umil
învăţător din Ardeal, a ştiut să scrie o carte unitară, izvorâtă
dintr-o convingere puternică de viaţă, aşa cum atât de rar sunt
cărţile noastre. Această revistă o apreciază şi o recomandă,
meritat omagiu unui camarad de talent, prea de curând plecat din
mijlocul nostru.
244