ION ŞIUGARIU

Şi-aşteaptă glasul biblic să ne arunce pâini.
Spre toate peşterile, spre noaptea veşnică din
ele,
Să cucerim, prieteni, noi orizonturi clare.
Tămăduiţi de dorul copilăriei, de stele,
Privim cum luna tot cerul vrea să-l are.
Ca nişte leit-motive, cuvintele: cer (întrebuinţat în total în
47 de poezii de 49 ori), lună (43 ori), stele (50 ori), singurătate
(41 ori), toamnă (42 ori), precum şi cuvintele adiacente, ca:
noapte, depărtare, tristeţe, ploaie, vânt, etc. revin insistent în
fiecare poezie. Aş putea spune chiar că frecvenţa lor marchează
toată poezia lui Ovid Caledoniu. Titlurile celor mai multe dintre
bucăţi denotă acelaşi lucru. Astfel: Şi noaptea ei (pag. 13), Ce
tristă va fi noaptea (pag. 16), Cântec lângă o tristeţe (pag. 20),
Lângă arbori tristeţea (pag. 22), Ia-mi, Doamne acum, tristeţea
(pag. 28), Cred într-o noapte (pag. 33), Îngerul tristeţii (pag.
34), Vezi, Doamne, moartea (pag. 37), Moartea poetului (pag.
38), O, lungi sunt Doamne, nopţile (pag. 43), Poemul miezului
de noapte (pag. 46), Iar cerul o noapte, o noapte i-a dat (pag.
47), Cântec de început de toamnă (pag. 51), Cad umbrele vremii
(pag. 53), Noaptea cea mare (pag. 67), etc., etc.
Dacă poetul dispune de o bogată recoltă de imagini şi de
prospeţimi de expresie, revenirea aceasta la termeni şi teme
caracteristice ar putea aduce poeziei sale învinuiri meritate.
Nestăpânind în deajuns ritmul şi căderile de frază, toate cele 47
de poezii ale cărţii fiind scrise în acelaşi metru larg şi uneori
nesigur, cu accente şi virgule îngrămădite, cu răsuflări nu destul
de echilibrate, farmecul ei cel mai de preţ trebuie căutat tocmai
în aceste imagini surprinzător de adecvate fondului. Fiind o
poezie a tristeţii şi a toamnei, a amurgurilor tainice şi a nopţilor
suprafireşti, o poezie a eternelor noastre umbre şi peregrinări
sufleteşti, plină de melancolie, de ploaie şi de cântec plângăreţ
24