ION ŞIUGARIU

victorie a genului. E desigur mult subiectivism în rezerva asta, şi
ar fi riscant să susţinem că e definitivă, dar noi o subscriem cu
absolută convingere.
Din punct de vedere formal, cartea este impecabilă.
Rareori întâlneşti un vers mai precis conturat, mai definitiv
realizat ca ritm şi ca rimă, ca versul lui Vintilă Horia. Din toate
strofele se degajă o elegantă atmosferă de sobrietate clasică, de
muncă insistentă. O anumită notă de suavitate, de armonie
reţinută, completează impresia aceasta de deplină realizare
formală. Peste tot este întrebuinţat ritmul sonetic de 11 silabe şi
expresia directă. Poate tocmai acest lucru explică şi justifică
uneori sărăcia imaginilor.
Am găsit unele versuri şi unele expresii care contrastează
neplăcut cu atmosfera generală a cărţii. Un exemplu:
Cetatea mea cu-un fir de-argint în plete,
Cu sfinţi de aur şi cu domni isteţi,
Mă despărţise clar de târgoveţi
Şi-mi da să beau din cupe şi din fete.
A bea din cupe e ceva natural. A bea din fete însă, mi se
pare şi dificil şi riscant! Cred că e mai mult o inconsecvenţă
necesitată de rimă. Explicaţia nu justifică însă paradoxul.
Concluzia? Trecând peste aceste rezerve, cartea lui
Vintilă Horia aduce o preocupare nouă, vădit superioară, este
impecabil scrisă şi mărturiseşte un talent indiscutabil.
(Meşterul Manole, martie 1939)
230