ION ŞIUGARIU

limităm valoarea incontestabil superioară a poeziilor lui
Octavian Goga, numai la ceea ce ele au însemnat pe teren
naţionalist şi social, ci ea trebuie căutată şi în realizările sale cu
vădite accente personale. Volumul de faţă completează aşadar
imaginea pe care trebuie să ne-o facem despre acest mare poet al
nostru, continuând un fericit triumf postum.
VINTILĂ HORIA: CETATEA CU DUHURI
Hotărât, poezia românească tânără oferă din ce în ce mai
variate aspecte de ordin tematic. Am avut ocazia să ne ocupăm
în aceste pagini de doi poeţi absolut diferiţi, mai ales în ceea ce
priveşte atitudinea, unul reprezentând admirabil poezia de
contemplaţie, de pastelizare diafană, iar celălalt o poezie de
frământări sufleteşti dintre cele mai bogate. În amândouă
cazurile am remarcat vastele perspective pe care această poezie
de fericită raportare la conţinut le deschide celui ce se apleacă
înţelegător peste rânduri, fără să ignoreze totuşi preocupările
formale. Acesta este fără îndoială meritul cel mai de seamă al
poeziei care s-a afirmat în ultima vreme şi în bună parte credinţa
pe care Meşterul Manole o priveşte cu simpatie. Preocupările
exclusiv formale, suprapuse unui conţinut sărac, fără nici o
posibilitate de tensiune înaltă, de nelinişte sau împăcare
spirituală, nu pot depăşi niciodată graniţele unei poezii minore.
Aş putea fi poate mai bine înţeles citând o singură frază din Paul
Claudel, poetul cu atât de bogate valenţe spirituale, al timpului
nostru. Iată: Tu n’expliques rien ô, poète, mais toutes choses par
toi nous deviennent expliquables. Şi poate ar mai trebui să
amintesc un lucru elementar, atât de elementar încât unii domni
poeţi nu-l mai iau în seamă, că arta poetică a lui Boileau merită
încă să fie carte de căpătâi.
227