ION ŞIUGARIU

copiază tiparele şi motivele cântecului bătrânesc. El se identifică
sufleteşte cu ele, face parte, organic, din atmosfera lor. Poezia sa
apare astfel sinceră, pătrunsă de un fior lăuntric violent. Cele
mai multe din versurile de inspiraţie naţionalistă, toate acele
compuneri în stil cronicăresc, evocări de figuri istorice, umflate,
sunătoare, ce s-au publicat din abundenţă în ultimii ani, au
compromis jalnic acest gen de poezie. Versurile erau silite,
goale, ostentative. Nimic autentic în ele. Radu Gyr este departe
de această artificialitate. Inspiraţia sa este flacără adevarată. Ea
creşte dintr-o tensiune interioară puternică. Numai în aceste
condiţiuni poezia naţionalistă, ca şi poezia de orice fel, poate fi
acceptată.
Volumul este împărţit, foarte distinct, în cinci cicluri.
Fiecare dintre ele ar putea forma o culegere aparte. Primul ciclu,
intitulat Fuga lupului, conţine câteva frumoase poezii de
inspiraţie naturală. În bucăţi ca: Fuga lupului, Ţigani ursari,
Încrustări pe-o cobiliţă, Pe un chilim, Radu Gyr ne prezintă
cadrul de viaţă şi de formaţie legendară al sufletului românesc.
Peisajul de munte, atât de poetic şi de pur, plin de o sălbatică
frumuseţe, ne este înfăţişat în valorile lui primare, singuratice şi
neîntinate de oameni. Versul este limpede şi proaspăt, el însuşi
înzdrăvenit de aerul de munte:
Muşcând paznicul, din cuşca lui, spre munte,
lupul ca o flacără-a ţâşnit...
Tremură pădurile pe frunte
cu inelul brumel sfinţit.
Lunecă din bahnele ceţoase
miros vânăt de sălbăticiuni.
Vântul sus, pe labe somnoroase,
se târăşte ca o fiară prin solduni.
Lupul fuge. Zări îi cad în blană.
202