ION ŞIUGARIU

Pentru noi, românii, poezia Carmen Sylvei prezintă şi o
importanţă naţională, multe din momentele ei de inspiraţie
oprindu-se, cu o dragoste şi o înţelegere deosebită, la realităţile
noastre istorice şi sociale, la nevoile şi la trudele noastre. Venind
în România, Regina Elisabeta ne-a îmbrăţişat cu o sinceritate
mişcătoare. Nu ne putem opri să nu cităm poezioara intitulată
Dâmboviţa:
Apă dulce, fermecată,
Dâmboviţo, iute, rece,
Cine a băut odată
Nu se-ndură să mai plece.
Dâmboviţo, mi se pare,
C-am sorbit prea mult din tine,
Căci rămaseră aicea:
Simţ, gândiri, zile senine.
Dâmboviţo! Dâmboviţo!
Sunt de tine-ncătuşată,
De când ce-avui drag pe lume,
Mi-e pe malu-ţi îngropată.
Traducătorul n-a putut reda exact duioşia şi muzica
acestor versuri de compasiune şi de iubire românească. Din toată
poezia Carmen Sylvei se desprinde un nobil avânt sufletesc şi o
participare la realitatea înconjurătoare, pe deplin poetice.
(RFR, an. X, nr. 12, decembrie 1943)
185