ION ŞIUGARIU

producţiunii lor. În cazul lui Constantin Nisipeanu această falsă
doctrină a noutăţii şi a libertăţii absolute a determinat o cu totul
defavorabilă risipă a unor admirabile calităţi poetice. Părţile
luminoase ale acestui poem, acele pasagii melodioase în care
sensibilitatea nu este forţată să intre în tipare nefireşti, absurde,
mărturisesc cu prisosinţă aceste calităţi. Ele pot fi interpretate şi
ca o atenuare a stringenţei doctrinare, ceea ce ne-ar putea
promite o operă viitoare de merit.
* * *
Donar Munteanu face parte dintre acei scriitori de
circulaţie restrânsă, a căror activitate se risipeşte printre ceţurile
timpului, fără să fie băgată în seamă. Discreţia şi timiditatea lor
temperamentală defineşte un destin. Nimic strident în această
activitate, nimic din ceea ce atrage atenţia celor mulţi. Singuri şi
retraşi de lume, aceşti scriitori îşi trăiesc cu o nobilă demnitate
dramul de har împărătesc, prin care firea i-a deosebit de ceilalţi.
Donar Munteanu se caracterizează singur, în această strofă:
De valurile lumii stau de-o parte
Şi poate-i mult mai bine... - cine ştie!
Şi tot gândind la ce-o mai fi să fie,
Am amorţit cu mâinile pe-o carte.
(Lacrimi şi cenuşe, III, p. 81).
Această carte, pregătită pe îndelete, fără graba noastră, a
celor de astăzi, pare a fi tocmai culegerea de sonete pe care
Donar Munteanu a publicat-o acum, în pragul bătrâneţii. Ea este
intitulată simbolic Simfonia vieţii. Într-adevăr, cele peste 130 de
sonete ale acestui volum cuprind întregul peisaj de viaţă
sufletească a autorului. Oarecum departe de frământările atât de
divers colorate ale veacului, Donar Munteanu a rămas toată
173