ION ŞIUGARIU

studiul lui Const. I. Emilian, intitulat Anarhismul poetic. Dar,
procesul suprarealismului, ca şi reacţiunea împotriva lui, sunt
astăzi, atât la noi, cât şi în ţările apusene de unde a pornit,
definitiv încheiate. De aceea, ni se par foarte goale asemenea
obscurităţi prin care Constantin Nisipeanu încearcă încă să-şi
epateze cetitorii:
Lupii au ferestre în loc de brăţări.
Dacă arunci un pantof pe o fereastră
Oceanul se caţără pe zid ca o pasăre (p. 42).
Drumul este privit deasupra unei lămpi,
Iată: se văd cifre scrise cu cerneală simpatică:
Prin mâini alunecă femei de apă.
Tu te-ai legat la ochi cu o pădure.
Mi-ai spus: va trebui să coşi palmierul acesta de
mâinile mele (p. 51).
Canibalii apar travestiţi în căni cu lapte (p. 51).
Plantele au ajuns la manej.
Pescarii întind năvoadele pentru curse.
Un pahar cu vin roşu este lăsat între năvoade.
Pescarii au grijă să aşeze pe fiecare copac
Câte o pasăre de sticlă (p. 55).
Aceste asocieri stranii, care definesc desigur o imaginaţie
vie, scormonind cu voinţă regiunile cele mai întunecate şi mai
fireşti, ilogice şi exagerate, nu ne mai pot interesa nici cel puţin
ca elemente de curiozitate (toată producţia suprarealistă uzează
de aceleaşi unelte). Cu atât mai mult, ele nu mai pot avea o
funcţiune poetică.
Poemul lui Constantin Nisipeanu conţine însă, totuşi,
multe lucruri frumoase. Dacă unitatea, valoarea lui ca ansamblu
170