ION ŞIUGARIU

seară, este proiectată în această lume a copilăriei şi a visului.
Una dintre cele mai frumoase poezii de dragoste pe care am avut
norocul să le citesc în ultima vreme, este, în acest sens,
următoarea:
Poate în marginile lumii, undeva,
Meşterii mai lucrează casa noastră viitoare;
Îi taie ferestre, întinde pridvoare
Şi însemnează locul unde ai să arunci
Podoabele din noaptea de atunci,
Când voi crede aievea în bucurii aflate
Şi-am să-ţi fiu uşor ca neaua lebedei plecate.
Zâna livezii ne va întinde tacâmuri cereşti
Şi în ele toate bunurile pământeşti.
În leagăn doar spre ziuă am să-ţi aduc aminte
Cum somnul ca un ogar îţi stă la picioare
cuminte.
Dacă alte îndemnuri de zefir
Spre megieş răzor
Îţi vor clinti din mână fusul,
Eu voi rămâne veşnic la capătul de fir,
Şi-om fi legaţi prin dor
Ca răsăritul cu apusul.
Vânturi colindătoare
Veneau cu glas de ursitoare
Vuind ca-n toamnele rele de ieri:
Casa din vis nu-i nicăieri...
(Casa din vis, pag. 23).
Acesta este cadrul obişnuit al poeziilor lui Virgil
Gheorghiu. Peisajul de vis, larg şi imperios, determină un vers
nesilit şi curgător, lipsit de rigorile ritmului şi ale rimei. Sunt
154