ION ŞIUGARIU

giurgiuvelele celor patrusprezece versuri de unsprezece şi de
zece silabe. Altceva nici nu l-a interesat pe autor. Tehnica
exterioară, abilităţile de maestru stăpân pe uneltele sale, liniile
drepte şi exacte, expresia clară şi directă, sunt caracteristici care
definesc, după modelul acestui sonet, întreaga culegere a lui Gh.
A. Cuza. Ele sunt în acelaşi timp un exemplu de limită a
meşteşugului poetic, trasând între sensibilitatea amorfă şi între
rigorile acestui meşteşug o graniţă definitivă. Poetul este deplin
stăpân pe elementele de expresie, reuşind să comprime fluidul
din adânc în eprubete şi în retorte ermetic închise. Mai departe
nu se putea merge. De aceea, arta aceasta ne apare adeseori
seacă şi inexpresivă, lunecând ca o sticlă prea şlefuită peste
înţelegerea şi participarea noastră.
Ea este însă semnificativă, în sensul celor amintite mai
sus, referitor la întoarcerea spre un nou clasicism a poeziei
noastre de astăzi (paralel, desigur, cu întreaga poezie a
veacului). Aici trebuie căutată şi adevărata ei valoare.
* * *
Dintre poeziile inspirate de realitatea, atât de dureroasă, a
Ardealului de astăzi, poezii în bună parte ocazionale şi de
circumstanţă convenţională, în afară de câteva rare excepţii,
singure cele ale lui Emil Giurgiuca pot fi considerate într-un
cadru de stricte exigenţe artistice. Reamintind atmosfera senină
şi limpede din Anotimpuri, volum publicat încă în 1938, precum
şi o întreagă mişcare poetică iniţiată de chiar Emil Giurgiuca în
jurul revistei Abecedar, poemele adunate în acest Dincolo de
pădure sunt un strălucit exemplu de împăcare între sentimentele
naţional patriotice şi între cerinţele unei poetici majore, cu
caracter general. Emil Giurgiuca, făcând din durerea Ardealului
o durere personală, în adânc simţită, depăşeşte câmpul imediat al
versificărilor patriotarde, poezia sa conţinând o tensiune
108