ION ŞIUGARIU

frământarea autentică, având rezonanţe sufleteşti şi metafizice
bogate, cât şi de muzicalitatea expresivă, a poeziei populare.
Cine îşi aduce aminte de O fată tânără pe patul morţii, de
D. Bolintineanu, scrisă acum aproape una sută de ani, va găsi-o
superioară palidei elegii a d-lui Sebastian Popovici, intitulată
Petale de viaţă (p. 47):
Bolnavă-n patul de spital,
E-o fată tânără şi tristă,
Ce-aduce spre obrazu-i pal
Cu tremur, alba ei batistă.
Ea niciodată până azi
N-a vrut să ştie ce-a-ndurat
Şi nici la palidu-i obraz
De mult ea nu s-a mai uitat.
I-a pus o mână iubitoare
Un roş bujor într-un pahar
Şi tot privindu-l parc-o doare
Al ei şi-al lui destin amar, etc., etc.
Aceeaşi impresie de versificaţie naivă, pe teme şi pe
motive împrumutate şi neadâncite în semnificaţia lor generală,
teme şi motive care nu corespund unui peisaj interior unitar şi
care nu definesc o atitudine, îţi lasă şi aceste strofe de sonoritate
goală.
Se pare că d. Sebastian Popovici are totuşi anumite
posibilităţi de a se realiza poetic, în pastel şi în poezia de notaţie
realistă. În acest sens, unele bucăţi din această carte, ca: Porniri
(p. 13), Cuminecătura (p. 17), Amurg (p. 27), Cină (p. 39), etc.,
pot fi reţinute cu rezerve mai puţine. O citez pe ultima, rugându-l
pe cititor să facă o comparaţie între versurile largi şi cinstite ale
acestei poezii şi între strofele citate mai sus:
100