Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Concepþii în psihiatrie
Istoria pentru existenþialismul ateu este o succesiune insignifiantã de
fapte, care devine pentru religios semnificantã doar în momentul credinþei,
când se produce o clipã paradoxalã în care timpul coincide cu eternitatea.
Pentru existenþialism, omul existã numai într-un cadru, într-o structurã
socialã formatã de relaþiile interumane (în primul rând cele materiale) care
explicã ºi determinã istoria. Nu existã om în sine, conºtiinþã purã decât ca
un fenomen de alienare de realitate, de ignorare a realitãþii obiective. A fi
în lume este, vrem nu vrem, în primul rând a fi în societate, a fi om între
oameni, a fi într-o anumitã poziþie faþã de ceilalþi, a fi productivi pentru
ceilalþi de care depinzi ºi fãrã de care nu poþi sã exiºti.
Acesta este omul concret, viu, pe care se constituie antropologia marxistã.
Existenþialismul a plecat de la aceiaºi constatare ca ºi marxismul, cã
individul este zdrobit de maºinãria relaþiilor sociale capitaliste, de invazia
tehnicã, dar nu a fost capabil sã dea o soluþie realã pentru cã nu reflectã
lumea aºa cum este. Omul nu se va putea realiza, nu va putea sã fie autentic
deformând subiectivist realitatea, protestând ºi contestând-o dupã poziþii
lãuntrice. Proiectul ºi libertatea individualã depind de libertatea clasei ºi a
societãþii în care exiºti, fãrã de care nu poþi deveni tu însuþi.
Dupã cum se vede, deºi termenii problemei sunt aceiaºi, raporturile
sunt concepute exact invers. Pentru marxism în aceasta unitate dialecticã
om-lume, latura determinantã este structura economicã a lumii, pe când
pentru existenþialism latura dominantã este structura psihologicã profundã
a omului.
Pentru marxism, categoriile de existenþã ºi conºtiinþã individualã se aflã
într-un stil dialectic cu cele de existenþã ºi conºtiinþã socialã, pe când pentru
existenþialism lumea existã doar în trãirile umane dominate de grijã ºi
anxietate.
A fi în lume înseamnã pentru marxism a fi în societate, în relaþii sociale
umane, solidare, protectoare, promovatoare a personalitãþii umane. A fi în
lume pentru existenþialism înseamnã un continuu de grijã, cu momente
de teamã, disperare, eºec, pe care le provoacã situaþiile limitã care sã
conchidã cã omul este izolat, incomunicabil, absurd, anonim ºi cotidian.
El poate transforma aceastã lume prin realizarea proiectului sãu de libertate
sau autenticitate. Dar este oare posibil doar propovãduind iubirea ºi
respectul interuman, într-o societate capitalistã unde omul uitã de om
pentru bani? Ori tocmai aceastã naivitate, aceastã ficþiune, aceastã
impotenþã a soluþiilor propuse face din existenþialism o filosofie ineficace,
nerealistã, literarã, care dezamãgeºte pe intelectualul marxist care ºtie cã
realitatea obiectivã ne va domina atâta timp cât o ignorãm, cât n-o
cunoaºtem ºtiinþific. Maturitatea filosoficã a marxismului nu poate accepta
91