Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

90 Aurel Romila – Psihiatria
Pentru marxism central valorizãrilor etice nu este omul autonomizat ci
omul articulat într-un context istoric de relaþii sociale care alege ºi decide,
care îºi asumã responsabilitatea opþiunilor sale, care utilizeazã întotdeauna
criterii istoriceºte ºi socialmente determinate de praxis, care pãtrund prin
diverse canale, modã, prestigiu, constrîngere moralã sau juridicã în sfera
de comportament unde sunt transfigurate de conºtiinþa individualã.
Deºi denunþã dezumanizarea, protestul existenþialismului rãmâne steril,
dacã se subscrie la concluzia lui Simone de Beauvoir: „nici o rãsturnare
socialã, nici o conversiune moralã nu poate suprima aceastã lipsã care este
în inima omului“.
Societatea ºi istoria. Existenþialismul face o criticã nimicitoare la adresa
civilizaþiei tehnocratice capitaliste, care anihileazã personalitatea, zdrobeºte
individul în maºinãria relaþiilor, pledând pentru un umanism autentic.
Dar aceasta criticã este din pãcate romanticã, ineficientã, deoarece nu
þine cont de realitatea socialã, de practica revoluþionarã. Existenþialismul
este sensibil la problema convieþuirii, a comunicãrii, a colocviului, se vrea
custodele intimitãþii persoanei, condamnând viaþa socialã care disperseazã
interioritatea excepþionalã a singularului uman în anonim, comun ºi banal.
Unica societate posibilã pentru Kirkegaard este cea dintre ins ºi
Dumnezeu, raportul de la singular la singular. Dumnezeu nu cunoaºte
mulþimea ci unicul.
Pentru Sartre, societatea este o situaþie blestematã în care trebuie sã
alegi. Este o reciprocã atracþie ºi repulsie ce duce la o turmentare reciprocã
ºi generalã. Societatea, alþii (ceilalþi) sunt un adevãrat infern. Pentru
Heidegger a fi cu alþii înseamnã doar a acþiona cu alþii, orice tentativã de
comunicare sfârºeºte în locuri comune.
Pentru Jaspers coexistenþa ºi comunicarea sunt condiþii esenþiale.
Comunicarea ºi viaþa socialã vor fi posibile escatologic în comuniunea finalã
cu Dumnezeu, când spiritul va domina obiectivarea. Pentru Marcel nu
este posibilã comunicarea de la eu la eu ci e nevoie de alþii, dar nu prin
gândire obiectivantã ci prin iubire, prin participarea la viaþa lui tu.
Comunitatea este comuniune umanã, nu simpla comunicare ºtiinþificã, care
poate fi indiferentã din punctul de vedere al concordiei sau discordiei pe
care o implicã.
Experienþa dupã Jaspers este a fragilitãþii omeneºti; stã înscrisã o
finitudine în fiecare subiect, stã înscrisã deºi are timp foarte puþin ºi ambiþii
foarte mari ºi este inconºtient cât de lungã este arta în care s-a bãgat ºi cât
de scurtã este viaþa lui ca sã þipe ºi el o datã. În privinþa a ce înseamnã
aceastã experienþã, faþã de Jaspers, Heidegger spunea cã nu este decât drum
spre moarte – cam trist. Noi credem cã este spre gradul I.