Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Concepþii în psihiatrie
Problema eticã. Existenþialismul are o intonaþie eticã, sensul fiinþei se
capãtã în efortul de a obþine libertatea de opþiune faþã de o situaþie datã,
existenþa devine autenticã ºi nu se abandoneazã situaþiei, ci când o
depãºeºte, o transcende.
Dar care sunt normele existenþialismului? Care este conduita umanã
variabilã? Ce este bine ºi rãu dupã existenþialism? Existenþialismul respinge
în fapt orice axiologie eticã deoarece susþine cã nici o alegere n-are fundament
iar alegerea este lipsitã de importanþã, întrucât nu existã o ierarhizare
obiectivã ºi nici una din posibilitãþi nu poate fi justificatã mai mult.
Pentru existenþialismul ateu, libertatea coincide cu situaþia, opþiunea
este imposibilã (Sartre). Libertatea ºi alegerea sunt absurde, orice alegere
este gratuitã. Pentru Heidegger orice existenþã ce se abandoneazã
cotidianului ºi se pierde în anonimat este inautenticã; autenticã este doar
acea existenþã care îºi asumã propriul destin care înseamnã în definitiv „a
fi pentru moarte“.
Poziþiile lui Sartre au variat în decursul timpului. În „L, , être et le néant“
el împleteºte tema neantului (împrumutatã de la Heidegger) cu o temã
proprie a opþiunii, a libertãþii, a afirmãrii de sine, a integrãrii în istorie.
Examinând conduitele omului ca realitãþi obiectivabile, Sartre alege
conduita interogativã (atitudinea teoreticã) care ar putea revela existenþa.
El face o peldoarie pentru drepturile omului concret, dar aceasta într-o
abordare individualistã. El a intuit ºi anumite elemente dialectice cum ar
fi definirea omului prin proiect sau sesizarea raportului individual-social.
În „Critique de la Raison Dialectique“ scrie „omul se defineºte prin proiect.
Aceastã fiinþã materialã depãºeºte continuu condiþia care i-a fost datã, îºi
dezvãluie ºi îºi determinã situaþia sa, depãºind-o pentru a se obiectiva
prin muncã, acþiune sau gest“. „Structurile unei societãþi care s-a creat prin
munca umanã definesc pentru fiecare o situaþie obiectivã ca punct de
plecare... Posibilul cel mai individual nu este decât interiorizarea, prin
îmbogãþirea unui posibil social“. El pretinde marxismului sã se fundeze
pe antropologie, pretenþie care ar denatura exigenþele realului deoarece
nu se poate rezolva realitatea socialã fãrã o explicaþie ºi o înþelegere a
realitãþii sociale.
Pentru existenþialismul religios viaþa umanã are o semnificaþie, fiind
chematã la participarea Fiinþei (Dumnezeu). Pentru Gabriel Marcel viaþa
moralã se dezvoltã din antinomia a douã verbe esenþiale – a fi ºi a avea. A
avea înseamnã decenþa moralã în lumea obiectelor ºi tehnicii, în care omul
sfârºeºte prin a fi posedat. Moral înseamnã participarea la fiinþa care
transformã pe altul în tu ºi Dumnezeu ca tu absolut, stabilind raporturi
personale care conferã consistenþã eticã persoanei noastre.
89