Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

86 Aurel Romila – Psihiatria
Se dezvoltã în diverse variante, din care cele mai cunoscute sunt:
• existenþialismul german, care recunoaºte ca precursor de idei pe
Kirkegaard ºi Nietzsche, iar ca precursori de metodã pe Husserl ºi
Dilthey. Reprezentanþii cei mai de seamã sunt Heidegger, Jaspers ºi Barth.
• existenþialismul francez, diferã de cel german pentru cã derivã din
tradiþia spiritualistã francezã de derivaþie cartezianã, reprezentatã de
Pascal ºi Malbranche, reînnoitã de Maine de Biran ºi Bergson ºi cu cei
mai cunoscuþi reprezentanþi – Sartre, Marcel, Camus, Merleau-Ponty.
• mai puþin cunoscute sunt variantele existenþialismului rus (Chestov
ºi Berdiaev) care pleacã de la Dostoievski ºi existenþialismului italian
(Abbagnano, care este influenþat de Heidegger).
Existenþialismul se împarte mai frecvent în existenþialismul religios
(Marcel, Jaspers, Buber) ºi existenþialismul ateu (Heidegger, Sartre,
Abbagnano).
Deci existenþialismul are propriu-zis doar 80 de ani, deºi ideile
fundamentale nu sunt absolut originale ºi unele dateazã de mii de ani.
Metoda. Filosofia tradiþionalã a susþinut cã omul poate cunoaºte lumea,
poate domina realitatea obiectivã pe calea gândirii raþionale, logice, a
cunoaºterii esenþelor, printr-un proces de abstractizare, deci în mod mediat.
Existenþialismul respinge aceastã metodã considerând cã ea nu poate
revela existenþa. Polemica este deschisã de Kirkegaard care criticã
panlogismul hegelian, ca fiind un sistem abstract incapabil sã redea bogãþia
ºi unicitatea concretului existenþei ºi specificului ei, adicã contingenþa ºi
finitudinea omului. Raþiunea având o funcþie obiectivantã, reificã ºi
înstrãineazã omul de existenþa sa profundã. Refuzând derobadele
impersonalului ºi a temporalului, existenþialismul vrea sã gãseascã în
moment ºi în concret rãspunsurile la problemele care sunt puse omului.
Existenþialismul înlocuieºte problema morþii de pildã prin „eu mor“.
Existenþialismul cere o filosofie personalã, indisolubil legatã de viaþã,
preferând metoda cunoaºterii imediatului, ca descriere a experienþelor
concrete, a stãrilor sufleteºti sugestive, chiar dacã uneori acestea trebuie
exprimate în metafore.
Gnoseologia clasicã îºi propunea o explicare raþionalã a lumii,
cunoaºterea primelor principii, cunoaºterea care întrunea sinteza a douã
etape (senzorialã ºi de gândire), care ducea la concepte, idei, esenþe, la o
apropiere abstractã dar mai profundã a obiectului. Existenþialismul se
dezintereseazã de esenþe, de abstracþii ºi este metodologic vorbind opusul
gândirii matematice.
Pentru existenþialism aceasta cunoaºtere nu reprezintã realitatea ultimã
a fiinþei umane care ar fi trãirea aici ºi acum (Dasein). Este vorba nu de o