Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

76 Aurel Romila – Psihiatria
S-a spus cã prin structuralism se trece de la trãirea existenþialã la
adevãrata cunoaºtere obiectivã. Este interesant de remarcat cã ori de câte
ori faci istoria unui curent, faci o întâlnire cu toate numele mari ale
umanitãþii ºi fiecare curent îi revendicã ca înaintaºi. Care au fost precursorii
structuralismului?
Structuralismul este socotit acea linie de gândire filosoficã numitã
„morfologicã“ sau „staticã“, în contrast cu linia „mobilã“ sau „dinamicã“.
Aceste douã direcþii, funcþionalã ºi morfologicã îºi au obârºia în lumea
greacã ºi în toatã istoria filosofiei. Pentru direcþia funcþionalã, ideea cã lumea
curge, cã existenþa curge vine de la Heraclit. Dar curge întotdeauna tinzând
cãtre o unificare, tendinþa cãtre unitate fiind o idee plotinicã. Aceastã curgere
cãtre unul prinde tot Evul Mediu ºi pânã astãzi. Pentru aspectul de curgere
este Sf. Augustin. Freud este înscris la cea dinamicã.
În linia staticã trebuie numiþi întâi filosofii greci eleaþi, de exemplu –
Parmenide. Numele cel mai important este al lui Aristotel, de la care vine
ideea de formã. Psihicul poate fi tratat ca formã ºi conþinut (ca ºi organismul
uman, ca ºi personalitatea). Partea de formã a numit-o idos (intuiþia acestui
idos esenþial este fenomenologia), iar hile este partea corporalã, materialã
(care se studiazã la medicinã). Acest punct de vedere apare pe linia catolicã
la Toma d’Aquino. Claritatea ºi evidenþa formei o aduce Descartes.
Scolastica medievalã are ca reprezentant principal pe Leibnitz –
monadologia (ideea cã lumea este fãcutã dintr-o mulþime de monade), cea
mai importantã fiind monada Dumnezeu, dar fiecare persoanã, fiecare fiinþã
ºi obiect pânã la urmã este o monadã.
Începuturile formalismului modern le aduce Kant, cu distincþia pe care
o aduce în obiect, deci o distincþie structuralã într-o parte cognoscibilã
fenomenalã ºi o parte incognoscibilã -în sine (noumenalã). O intenþie
structuralã gãsim chiar la Husserl – el vrea sã reducã multitudinea
fenomenalã la un numãr mai redus al esenþelor – este o reducþie
fenomenologicã.
Marx, în Capitalul, are ideea fundamentalã cã societatea ar fi un sistem
în care modificãrile radicale încep cu forþele de producþie ºi forþeazã chiar
prin revoluþie, deci revoluþiile umane sunt necesare, sã se facã un acord cu
relaþii de producþie mai potrivite, mai naturale.
Structuralismul contemporan are începutul în lingvistul elveþian
Ferdinand de Saussure. El constatã cã fiecare cuvânt are douã pãrþi: un
înveliº, haina care se cheamã „semnificant“, al cui? Al sâmburelui care se
cheamã „semnificat“ sau sensul cuvântului. Semnificantul este concret,
perceptibil. Semnificatul e indus, abstras, adesea nevãzut. Semnificaþia e o
abstracþie obligatorie în studiul semnificantului. Iatã cum de la el, lingviºtii
înceteazã gramatica tradiþionalã – morfologie / sintaxã – ºi adaugã a 3-a
dimensiune, care este semiotica, ºtiinþa semnului (semantica).