Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

68 Aurel Romila – Psihiatria
legãturã inteligibilã cu ºocul. Prin urmare, dacã ºocul este o persecuþie, reacþia
este de persecuþie, dacã ºocul este o naºtere, conþinutul psihozei va avea
legãturã cu naºterea copilului º.a.m.d. Deodatã vedem cã dupã naºtere se
produce schizofrenie, vã daþi seama cã nu este în legãturã inteligibilã cu
naºterea, deºi familia va crede toatã viaþa cã naºterea a produs aceastã
schizofrenie. Dar conþinutul psihozei nu are nici o legãturã cu naºterea.
Pe ce ne bazãm noi în aceastã inteligibilitate? În primul rând, ne bazãm
pe practica culturii, în sensul cã noi putem, de exemplu, sã înþelegem de
pildã cu mult mai bine pe Dostoievski, pentru cã are o forþã genialã de a
descrie omul, decât pe un scriitoraº abscons ºi voit abstract care nu
comunicã bine cu noi. În al doilea rând, inteligibilitatea se bazeazã pe
urmãtorul postulat: rãdãcina psihicului fiecãrui om este reductibilã la o
lipsa ierarhizatã de instincte, cum ar zice psihanaliza – de pulsiuni. Acest
pachet, care poartã numele modern de motivaþie, este în mare comun
pentru specialiºti ºi atunci fiecare act este un act cu sens pentru satisfacerea
acestui pachet motivaþional. Deci omul de la distanþã sau îndeaproape,
fãrã sã comunice cu celãlalt, trebuie sã gãseascã o explicaþie inteligibilã
pentru fiecare act. De ce sunteþi aici, de ce scrii, etc. Toate trebuie sã ne
devinã inteligibile. Toate actele care ies din aceastã explicaþie poartã numele
de acte bizare ºi trebuie interpretate în cadrul celeilalte noþiuni procesuale.
Cu alte cuvinte, schizofrenul este schizofren tocmai pentru cã noi nu-l
înþelegem. Toatã lumea crede cã este schizofren pentru cã psihiatrul l-a
înþeles. Deci se produc niºte crime. Lumea nu înþelege nimic dar crede cã
psihiatrul înþelege fiindcã a spus cã criminalul este schizofren. Ori din
contrã, convingerea psihiatrului este cã acela este schizofren tocmai pentru
cã nu se pot înþelege de cãtre nimeni mobilurile, motivaþia ultimã a acestui
fenomen. Deci acesta este un secret al profesiei noastre. Noi descriem ca sã
ne acoperim dar nu ca sã înþelegem. Înþelegem reacþiile aºa cum v-am spus.
Legat deci de acest pachet motivaþional, noi ne miºcãm într-o lume în
care actele inteligibile sunt ori manifestãri directe instinctuale ori
manifestãri ocolite, simbolice. Deci noi trãim într-o lume simbolicã, în care
interpretãm un act ca inteligibil dacã putem sã-l reducem la instinctualitate.
Aici pe lângã seria pe care v-am fãcut-o la semiologie, foamea, setea,
somnul, etc. adicã zoo, trebuie neapãrat sã puneþi seria intermediarã de
instincte, în care intrã în principal instinctul puterii, autorealizãrii, în fine
instinctul expresiei, al realizãrii comunicate. Nemþii merg foarte departe,
adicã ei considerã cã în om este ºi instinctul eternitãþii, dar eu mã jenez sã
închei lista cu el. Adicã absolut în orice om poþi sa înþelegi anumite lucruri
prin instinctul eternitãþii. N-o sã ºtii niciodatã de ce un sculptor moare de
foame dar îºi umple curtea cu pietroaie. {i alte lucruri care zarzavagiului,
de exemplu, i se par niºte nebunii – „dacã-i prost, lasã-l sã spargã pietre“.