Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Concepþii în psihiatrie
A fost deci forþat sã se gândeascã cã exact cum ºi celelalte ºtiinþe sociale, la
istorie de pildã, estetica nu lucreazã cu legãturi cauzale, adicã dacã o sã
spuneþi: acesta este un tablou de van Gogh, nu o sã-mi puteþi spune care e
cauza lui. ªi întotdeauna se va descrie cã pictorul era în soare, dar nu se va
putea ºti ºi spune niciodatã care e cauza unui tablou ca efect. Vom folosi o
înþelegere. Exact la fel nu veþi putea spune de ce, sã zicem, la o catastrofã,
la un cutremur, care e cauza realã ºi obiectivã, un ºoc psihic, doi vor face
confuzie, doi excitaþie maniacalã, doi nimic. Doar cauza a fost aceeaºi,
efectele însã sunt diverse. Prin urmare, spune Jaspers, existã o parte a
psihiatriei care la ora actualã nu se supune înþelegerii cauzale, mecanice a
lucrurilor ºi trebuie explicate prin înþelegerea inteligibilã, a
comprehensiunii. Deci dacã psihiatria pânã la el este o psihiatrie cauzalã
ºi dupã el rãmâne, el aduce psihiatria inteligibilã ºi împarte de fapt toatã
nosologia nu la modul krepelinian, ci la modul – psihiatria se împarte în
reacþii, tot ce este inteligibil ºi procese, tot ce este neinteligibil, adicã cauzal.
Capitolul 2 este consacrat, dupã cum v-am spus, legãturii inteligibile.
Aici Jaspers ne plimbã prin toatã filosofia ºi cultura lumii, ca sã demonstreze
cã tot ce este în afara psihiatriei, tot ce numim normal se bazeazã pe
inteligibil. Numim un om normal atâta timp cât se menþine în zona
inteligibilului. Noi ne simþim între oameni atâta timp cât comunicãm în
zona inteligibilului. Ne simþim în primul rând fãrã fricã, ne simþim luminaþi
atâta timp cât contãm pe oameni, pe conduita lor inteligibila. Existã o
inteligibilitate raþionalã ºi afectivã a omului, care îl deosebeºte în primul
rând de animal, în al doilea rând de nebuni, adicã de bolnavul clinic
ininteligibil prin definiþie. De ce? Pentru cã inconºtientul omului este
prelucrat. Omul nu rãmâne temperamental, el îºi construieºte un caracter.
În acest capitol, Jaspers fundamenteazã noþiunea de normal, ca persoanã
care a ajuns sã-ºi construiascã un caracter. El defineºte caracterul – prima
datã o sã vã surprindã definiþia – totalitatea legãturilor inteligibile ale unui
om. Atâta timp cât acestea predominã, omul este de caracter, dacã un om
are legãturi ininteligibile, adicã este imprevizibil, plin de capricii, nu poþi
conta, nu poþi sã prevezi o orã, o zi, ce se va întâmpla cu el, înseamnã cã în
el predominã nu legãtura inteligibilã ci ceva care nu înþelegem, nu-l putem
prevedea, ci deci trece de zona normalului, de zona obiºnuitului.
În zona normalului, unde Jaspers a descris foarte bine limite, se pot produce
reacþii. Deci oamenii sunt supuºi la numeroase traume ºi pot sã dezvolte,
conform cu persoana ºi constituþia lor, anumite reacþii. Toate aceste tulburãri
le socotim inteligibile. El a legat aceastã noþiune, de fapt cele trei condiþii
postulate (expuse în altã parte) ale reacþiei, ºi anume: reacþia survine dupã
un dezechilibru al mediului (mai modern asta se numeºte stres); reacþia are
o curbã descendentã, adicã se ºterge în timp; conþinutul reacþiei este în
67