Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

64 Aurel Romila – Psihiatria
în centrul fiecãrei conºtiinþe, în fiecare moment stã eu-l ºi se realizeazã
conform cu schema lui. Deci dacã sunt sau nu atent acum, dacã percep,
dacã îmi reprezint, dacã gândesc – o fac prin prisma unui centru al meu,
care-i dã acestei trãiri particularitate.
Pe lângã aceastã fenomenologie subiectivã, el a mai descris ºi o
fenomenologie obiectivã sau, cum a mai denumit-o, psihologia
performanþelor. De fapt aprecierea ºi mãsurarea psihicului de cãtre un
psiholog pe bazã de tehnici, de metode speciale. În aspectul obiectiv nu ne
intereseazã ce gândeºte subiectul, noi îl supunem la anumite probe ºi
tragem concluzia cã bolnavul are atenþie, are memorie sau nu, etc. pe baza
faptului cã a fãcut atât la sutã din test.
Deci între metoda clinicianului – subiectivã ºi metoda psihologului –
obiectivã, trebuie sã fie un acord. Nu putem scrie de pildã în foaie: „bolnavul
nu are memorie“ ºi psihologul sã conteste ºi invers. Pentru cã Jaspers a
adus titlul acesta de fenomenologie, s-a produs în urmãtoarele decenii
urmãtoarea confuzie. În filosofia europeanã a câºtigat o preferinþã curentul
de filosofie fenomenologicã ºi s-a crezut cã ºi noi când vorbim în psihiatrie
de fenomenologie à la Jaspers ne referim la aºa ceva. Este o confuzie. Trebuie
sã aveþi în vedere cã fenomenologia a avut douã sensuri principale înainte
de Jaspers ºi anume: un sens la Hegel în cartea „Fenomenologia spiritului“,
în care Jaspers descrie treptele prin care subiectul ajunge sã cucereascã
obiectul, treptele conºtiinþei deci ºi un al doilea sens, de data aceasta
aparþinând chiar curentului autodefinit ca fenomenologie, care aparþine
lui Husserl ºi Max Scheller. Pentru filosofi, acesta este sensul de
fenomenologie de azi, de la Husserl ºi Scheler. În ce constã aceasta?
Fenomenul nu poate fi înþeles decât prin intuirea esenþei lui în momentul
în care restul fenomenelor sunt toate puse în parantezã. Este vorba deci de
un proces raþional voluntar de abstragere, în care subiectul face o legãturã
unicã cu obiectul. Diviziunea subiect – obiect, care vine de la Hegel ºi Kant
încoace, este depãºitã, în sensul cã nu mai poate fi descris nici un fenomen
în afara legãturii lui unice cu subiectul. Ce înseamnã acest lucru pentru
psihiatrie? Acest lucru înseamnã cã nu existã fenomene obiective izolate
de psihiatrul care le-a perceput ºi de condiþia lui mintalã de moment sau
de pregãtirea lui. Dacã vrei sã spui cã un bolnav are halucinaþii, trebuie sã
te întrebi ce, când ºi cum a vãzut acel bolnav; adicã ce psihiatru l-a vãzut,
ce pregãtire are, în ce situaþie se aflã, sã descrie exact contextul pentru cã
altfel fenomenul în sine ca el obiectiv este dubitabil.
Husserl a vrut sã introducã o metodã filosoficã riguroasã ca singura
metodã ºtiinþificã posibilã (Seine Strenge Wisenschaft) – o metodã riguroasã.
Aceastã aplicaþie s-a fãcut în psihiatrie ºi mai ales în interpretarea psihiatriei
expresiei de cãtre Volmat, Rosolato ºi Wiart. La aceastã fenomenologie