Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Concepþii în psihiatrie
Care ar fi pe scurt contribuþia lui Jaspers la psihiatrie? Jaspers este
fondatorul psihopatologiei, adicã a acelei pãrþi din psihiatrie care se cheamã
partea ºtiinþificã a psihiatriei, deci este partea care vrea sã creeze în practicã,
pentru activitatea empiricã a psihiatrului, ghidul tehnic. Întocmai ca ºi
neoraþionalismul elveþian actual, Jaspers încã din 1913 a precizat cã nu
vrea sã scrie o psihopatologie dogmaticã ci sã scrie o metodologie pentru
psihiatrie. Deci el este foarte apropiat ca concepþie, de la început, de
Gonsague, de Piaget ºi de Bachelard, care au creat metodologia ºtiinþificã
a secolului XX, adicã idoneismul sau neoraþionalismul, cum se zice la noi,
adicã sistemul ºtiinþific foarte apropiat de materialismul dialectic. Este de
altfel partea cu care suntem cei mai apropiaþi de toate curentele occidentale.
Jaspers spune: în locul dogmelor, sã ne ocupãm de probleme, de întrebãri ºi de
metode. Nu vreau sã vã aduc o închistare ci o ordine pe baza cunoºtinþelor
metodologice. Lucrarea lui are ºase pãrþi, dar nu vom comenta decât anumite
idei din aceastã carte.
Pãrþile cãrþii se referã la: fenomenologie, psihologia inteligibilã, cauzalitate
în psihiatrie, schema teoreticã a clinicii, personalitatea anormalã în societate
ºi istorie, despre întregul umanitãþii sau relaþia psihiatriei cu filosofia.
Jaspers ne previne cã toate noþiunile fundamentale ale psihiatriei sunt
încurcate, trebuie delimitate de prejudecãþile numeroase în care sunt ele
încâlcite. Spre deosebire de ºtiinþele naturii unde savantul se miºcã în teorii
relativ bine precizate, în ºtiinþele spirituale (asta este o delimitare germanã
care aparþine lui Dilthey ºi pe care ºi-o însuºeºte Jaspers) teoriile se
construiesc deosebit de greu. Este preferabil, spune Jaspers, sã avem o
metodã cu noþiuni fundamentale care sã acopere practica, decât sã credem
cã am putut construi un sistem.
Prima parte deci se referã la fenomenologie. Ce înseamnã fenomenologie
în concepþia lui? Pentru Jaspers a face fenomenologie în psihiatrie înseamnã
douã lucruri: o fenomenologie subiectivã ºi una obiectivã. El subliniazã
importanþa culegerii datelor subiective exact aºa cum le descrie bolnavul,
citatul. Ca sã poþi face însã o redare a ceea ce spune subiectul trebuie sã te
foloseºti de noþiuni fundamentale care nu vin din psihiatrie ºi anume: prima
noþiune pe care o introduce el este cea de conºtiinþã ca totalitatea actelor
psihice la un moment dat. Este exact definiþia acceptatã ulterior de Henri
Ey. Pentru el, conºtiinþa subiectivã are urmãtoarele laturi: este o conºtiinþã
obiectualã ºi a realitãþii exterioare, unde unul din aspecte este realitatea
temporo-spaþialã, altul este al obiectelor concrete ºi al realitãþii simbolice,
apoi o conºtiinþã corporalã, dupã el intrã tot în conºtiinþa realitãþii, corpul
nostru putând sã-l socotim ca un obiect pe care îl pipãim, îl cercetãm, ne
uitãm la el continuu ºi o conºtiinþã interioarã, în care el descifreazã conºtiinþa
afectivitãþii ºi ceea ce el numeºte conºtiinþa Eului. El este cel care a spus cã
63