Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

62 Aurel Romila – Psihiatria
psihiatrie poate sã facã în primele luni un fel de nevrozã din cauza derutei;
a fost vãzut ºi i s-a decelat o leziune cardiacã. I s-a recomandat sã nu practice
medicina. El deci n-a fãcut practicã medicalã, s-a retras ºi în decurs de
5 ani a redactat opera fundamentalã, apãruta în 1913, Psihopatologia
Generalã. A avut marele noroc sã aibã o soþie idealã, în sensul cã el a putut
sã se consacre începând de atunci pânã la venerabila vârstã de 86 de ani
scrisului ºi cititului, soþia ocupându-se de toate ale realitãþii, de gospodãrie,
de aspectele practice ale vieþii, aºa cã tot ce a fost fizic ºi de efort a fost
suplinit. Jaspers ºi-a dat între timp doctoratul în filosofie, a devenit profesor
de filosofie, a avut catedrã de filosofie, dar dupã 1933, fiindcã soþia lui era
evreicã ºi el german, a emigrat în Elveþia, la Basel, unde a avut domiciliul
stabil pânã la moarte. Jaspers are deci douã aspecte esenþiale – de cel mai
mare psihopatolog ºi de filosof existenþialist.
Jaspers, care a aplicat în psihiatrie concepþia fenomenologicã, are un
capitol ce se referã la fenomenologia semiologicã. El îndeamnã la a face
descrierea tocmai pentru a nu pierde esenþa din ceea ce spune pacientul;
aceste notãri minuþioase, mot à mot, nu le facem pentru procuror ci pentru
a respecta ceea ce spune bolnavul din trãirea lui, fãrã sã interpretãm. În
acest fel, fãcând fenomenologie, parcurgem o jumãtate de drum, dupã care
în cealaltã jumãtate facem interpretarea noastrã, bazatã pe întreaga noastrã
culturã psihopatologicã, ceea ce presupune o înþelegere exactã a spuselor
bolnavului, pentru a nu da naºtere la o mulþime de interpretãri.
Este o greºealã metodologicã fundamentalã sã credem cã simptomele
pe care le spune bolnavul sunt lucruri foarte simplu de interpretat. În timp
ce psihopatologia clasicã dã o importanþã disproporþionatã simptomelor
ºi una scãzutã unirii lor în sindroame, fenomenologia psihiatricã dã invers,
o importanþã plurivalentã, plurisemanticã, aceloraºi simptome ºi reclamã
respectarea fidelã a spuselor bolnavului ºi interpretarea posibilã
plurivalentã a lor (acesta este de fapt adevãratul diagnostic diferenþial, al
diferitelor interpretãri posibile ale simptomelor spuse de bolnav). Deci sã
fim programaþi pentru interpretare (adicã sã fim transcedentali), care sã
nu fie formalã, ci s-o bergsonizãm, sã-i dãm fluiditatea, flexibilitatea vieþii
reale, astfel vom înþelege esenþa bolii.
Din complexitatea psihicului conteazã sã rezulte pânã la urmã un vector,
cel al voinþei, care trebuie orientat cât mai sus (dacã bate jos, atunci
fenomenologic compromitem cazul, pentru cã introducem în caz tendinþele
cele mai joase ale omului). Rezultã fenomenologic cã voinþa este
multietajatã ºi trebuie multietajatã, atât în interpretare, cât ºi în pacientul
pe care îl examinãm, cãruia nu trebuie sã-i suprimãm etajele superioare,
morale (chiar dacã este un organic, deci deja jos situat, sã reconstituim
mãcar ce a avut pozitiv în personalitatea lui).