Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Concepþii în psihiatrie
Fenomenologia stã la originea existenþialismului; Heidegger a fost de
fapt elev a lui Husserl ºi a pornit de la adâncirea fenomenologiei. Din pãcate,
existenþialismul nu a dezvoltat direcþia raþionalistã a fenomenologiei, ci
numai unicitatea fiecãrui subiect, valoarea lui inconfundabilã ºi, de aici,
universul, existenþa fiecãruia ºi deci existenþialismul.
A doua însemnãtate a fenomenologiei este explicarea unicitãþii creierelor
superlogice, matematice, supradotate (copilaºii care îi bat pe ºahiºti).
Explicaþia prin ºtiinþele pozitive a acestor creiere geniale nu poate porni
decât de la fenomenologie, adicã o suprapsihologie, adicã de la postularea
unor fenomene spirituale. Trebuie sã facem o delimitare: când spunem
spirit, imediat se poate aluneca în divin, în spiritul divin, în teologie.
Afirmaþia teologicã este cã spiritul nu poate veni din ºtiinþele anatomo-fiziologice,
de exemplu, ci este un fragment din spiritul universal, divin,
deci omul e de naturã divinã. Aceastã afirmaþie nu e obligatorie pentru
descrierea fenomenologicã. Noi ne putem ocupa de cultivarea spiritului
fãrã a deveni preoþi. Dar de aici pânã la a nega existenþa acestui factor –
spiritul – la cel cu care luãm contact ºi la a nu reuºi astfel sã reþinem ceea ce
poate e esenþial din el, poate aratã cã am purtat ochelari de cal.
Aportul în psihiatrie – în primul rând, tendinþa terapeutului în psihiatrie
– boala psihicã fiind definitã de fapt fenomenologic ca tulburare a spiritului,
ca invadare a inconºtientului – este de a recâºtiga treapta fiinþei prin care
omul îºi controleazã, îºi integreazã, îºi þine în parantezã propria psihologie
(de exemplu, când spui un banc, faci de fapt psihopatologie, deºi prin forþa
logicã care menþine continuitatea discursului asta este o micã infiltrare a
inconºtientului, este ieºirea din linia unicã, purã – de subliniat acest atribut
al fenomenologiei).
Operele lui Jaspers ºi Husserl sunt practic contemporane: Jaspers –
„Psihopatologia generala“ 1913; Husserl -“ Meditaþii carteziene“ 1927.
Karl Jaspers (1883-1969) este numele cu prestigiul cel mai mare din
psihiatria contemporanã ºi din filosofia contemporanã, alãturi poate de
Heidegger. O scurtã notã biograficã: dupã absolvirea medicinei la Heidelberg,
Jaspers îºi face stagiul de psihiatrie ºi îºi dã seama cã pregãtirea
filosoficã de atunci din Germania era foarte serioasã ºi ºi-ar fi putut gãsi
un câmp larg în psihiatrie. Psihiatria de la începutul sec.XX era psihiatria
krepelinianã, adicã era o psihiatrie academicã, în linii mari cam ce se practicã
acum în clinicile noastre, adicã o psihiatrie practicatã la patul bolnavului,
unde bolnavului i se inventariazã semnele bolii, se pune un diagnostic, se
face un tratament, se fac statistici pe aceste baze, deci o psihiatrie serioasã
însã abstractã, care nu are legãturã, putând fi consideratã o psihiatrie fãrã
suflet, fãcutã la modul cel mai rece. În aceastã perioadã, deoarece obosea,
unii au interpretat aceste simptome ca o nevrozã; se ºtie cã un secundar de
61