Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

60 Aurel Romila – Psihiatria
intenþii: cea primarã, de a percepe obiectul, ºi cea secundarã, adicã un scop.
Combinarea acestor douã intenþii dã conºtiinþa intenþionalã. Acest tip de
conºtiinþã, cu încãrcãturã transcedentalã, cu încãrcãturã fenomenologicã,
duce la cunoaºterea obiectului din faþa noastrã.
Fenomenologia este deci o invitaþie raþionalã, nu o invitaþie la misticã,
ci la aprofundarea atât a ceea ce a spus Aristotel despre formã ºi conþinut,
Descartes despre evidenþã, Kant despre apriorism ºi este o depãºire a
psihologismului.
O îmbogãþire a noþiunii lui Husserl a adus-o Henri Bergson. Aplicând
principiul intuiþiei esenþei, el ºi-a dat seama cã ºtiinþele pozitive (inclusiv
medicina, psihiatria) nu sunt capabile sã reþinã esenþa vieþii, pentru cã
intelectul nostru este obiºnuit, deprins, fixat în a mortifica, a fragmenta.
Este o enormã reducere, reducþie la lucruri mai simple, pânã la mecanicism.
Bergson s-a revoltat împotriva absolutismului ºtiinþelor pozitive ºi a
încercat sã fundeze filosofia artelor, a creaþiei, a evoluþiei ºi a vieþii în general.
El a criticat definitiv tipul de savant cãruia îi scapã tocmai esenþa
vieþii, care este fluiditatea, durata, ºtergerea contururilor (exact precum
artei moderne impresioniste, care nu separã ci uneºte, fuzioneazã, dã o
curgere). Nu e vorba aici de iraþionalism (cum se criticã de pe poziþii
marxiste). Bergson a vrut sã introducã o spiritualitate a fluiditãþii.
Dupã el, lumea artei este superioarã, deºi nu atât de utilã ºi eficace ca
cea a ºtiinþei, dar e superioarã din punct de vedere mintal ºi filosofic, pentru
cã dovedeºte spontaneitate, intuiþia vieþii, flexibilitate ºi, foarte important,
o cãldurã, o apropiere (rapprochement) aproape creºtineascã.
Deci e vorba de un raþionalism modern, care se bazeazã pe introducerea
în filosofia ºtiinþei a unei filosofii a vieþii. În aceastã filosofie a vieþii
(dezvoltatã de altfel ºi de alþii, precum Schopenhauer, Nietzsche, E.von
Hartman ºi în care poate intra toatã psihanaliza) este o contribuþie modernã
care a depãºit psihologia academicã.
Din acest punct de vedere personalitatea umanã are privilegiul unei
originalitãþi ºi unicitãþi, pentru cã în cursul întregii existenþe, în mod
fenomenologic, sã asimileze esenþele lumii ºi sã dea semnificaþii personale
creatoare. Fiecare avem acest privilegiu excepþional. Avem sigiliul filosofic
ºi poate datoria de a încerca o interpretare cât mai adâncã a fiecãrui caz cu
care intrãm în contact (asta este aºa-numita marcare a subiectului, adicã
cei care umblã numai ºi numai dupã doctorul cutare).
Deci se creeazã în straturile cele mai profunde ale omului, adicã în
spiritul uman, niºte fuziuni fenomenologice care sunt indestructibile,
imperisabile ºi orice s-ar întâmpla ulterior, nu se poate trece peste impresia
unicã a unui om.