Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

Concepþii în psihiatrie
absolut, nici în obiect; nu este vorba aici nici de subiectivism, nici de
obiectivism, ci de o întâlnire, un mariaj unic între aceºti doi factori; esenþa,
adevãrul stã undeva în aceastã excepþionalã întâlnire. Deci fenomenul nu
este doar un fenomen, ci o formã care conþine o esenþã.
Metoda care trebuie aplicatã pentru a intui aceastã esenþã se numeºte
reducþie fenomenologicã sau punerea în parantezã. Metoda înseamnã cã
în momentul în care privim un fenomen trebuie sã ne abþinem de la orice
ne trece prin cap în legãturã cu acest fenomen, sã avem rãbdarea sã ajungem
la intuiþia esenþei acestui fenomen, fãrã totalul prejudecãþilor care-l preced.
Aceasta este punerea în paranteze ( Abklamerung).
Primul plan care ne apare, cel fenomenal, este aparenþa ºi are semnificaþia
unui al doilea plan, care este esenþa. Primul plan se numeºte noeza, al
doilea noema ( în limbaj psihiatric, al foii de observaþie, noeza este
comportamentul, vestimentaþia, iar noema este cunoaºterea, gândirea ºi
tulburãrile sale, dar ºi afectivitatea; deci noema o structurãm în douã
planuri). Aceastã metodã a lui se numeºte fenomenologie transcedentalã,
pentru cã transcendentul înseamnã tocmai acea pregãtire a subiectului
pentru a recepþiona esenþa, care sã se întâlneascã corect cu obiectul. Noi
trebuie sã procedãm cu pacientul în mod transcedental; tot ceea ce facem
þine de depozitul nostru aperceptiv, de puterea noastrã de a recepþiona tot
ceea ce þine de pacientul din faþa noastrã, deci ne trebuie aceastã pregãtire
transcedentalã pentru o bunã recepþionare a fenomenului din faþa noastrã
(a nu se confunda cu noþiunea de transcedental, în care subiectul depãºeºte
obiectul; dacã obiectul este fizic, subiectul vine cu o metafizicã a obiectului;
de ex. dacã noi atribuim pacientului fizic legãturi cu divinitatea, înseamnã
cã facem legãturi transcedentale, consideraþii transcedentale asupra
psihicului sãu).
Husserl a preluat noþiunea – în primul rând – de la Kant, în sensul cã
percepem doar dacã suntem pregãtiþi sã percepem, deci fenomenul
perceptiv nu e exclusiv „a posteriori“, ci o combinaþie între „a priori“ ºi „a
posteriori“. Ceea ce suntem noi pregãtiþi sã percepem este aprioricul din
noi (aceasta este transcedentalitatea). Deci din acest punct de vedere,
Husserl este un neokantian, un continuator al criticii raþiunii pure. Dar el
nu este numai atât, un epigon. El introduce în fenomenul transcedental
(adicã în întâmpinarea subiectului cu obiectul) noþiunea de conºtiinþã
intenþionalã.
Dupã cum ºtim, Jaspers a împãrþit conºtiinþa în conºtiinþã exterioarã ºi
conºtiinþã interioarã (de sine). Tot el spunea cã întotdeauna conºtiinþa este
o conºtiinþã a ceva (un obiect exterior sau o reprezentare despre noi înºine).
Amândoi le-au luat de la Von Brentano (profesor de psihologie la Viena)
care ºi el a preluat-o de la Toma d’Aquino, pentru cã actul psihic are douã
59