Psihiatria 2004 - Dr. Marian Popa

58 Aurel Romila – Psihiatria
Sensul dat de Jaspers termenului de fenomenologie – o descriere de
fenomene – este luat din Enciclopedia Francezã (Lambert), în care se
precizeazã cã de fapt ºtiinþa pozitivã trebuie sã se bazeze pe o percepþie
clarã, cartezianã, a fenomenului, o descriere aºa cum o înþelege cel care
emite fenomenul, nu aºa cum crede cel care recepþioneazã fenomenul.
Fenomenologia propriu-zisã e legatã de numele lui Edmund Husserl.
Ea porneºte de la o criticã a psihologiei ºi psihopatologiei, în sensul cã
fenomenul este mult mai mult decât pare, decât ceea ce pare ºi cã fenomenul
nu trebuie redus la o înþelegere psihologicã, este insuficient. Husserl face
o criticã a psihologiei sec. al XIX-lea, a psihologismului ºi a teoriei
asociaþionismului (care vine tot din Enciclopedia Francezã), teorie care trece
în secolul XIX prin Berkeley, Hume, Mill, care fondeazã de fapt exact
psihopatologia care o folosim acum.
Din psihopatologia francezã se ºtie cã omul este un complex
decompozabil, care se poate descompune în elementele sale ultime –
senzaþiile, din combinarea cãrora rezultã celelalte funcþii, adicã percepþii –
reprezentãri – concepte – judecãþi – raþionamente – concluzii. Cunoaºterea
în totalitate se acordã cu afectivitatea, dar ºi cu acþiunile insului ºi rezultã
o personalitate cu aptitudini, temperament ºi caracter. Asta este teoria
complexificãrii în asociaþionism. Omul este o armonicã în asociere. Boala
(cu prototipul care este schizofrenia) este o disociaþie sau când e doar la
nivelul fenomenelor superioare este o dizarmonie. Iatã deci cum noi suntem
niºte asociaþioniºti.
Husserl se opune acestui punct de vedere. El porneºte de la faptul cã, cu
aceasta teorie, noi nu putem explica gândirea matematicã ºi logicã, nu putem
spune în ce constã un om logic sau bun la matematicã ºi în ce constã unul
absurd. El ajunge la concluzia cã psihologia secolului XIX este insuficientã,
mecanicistã ºi ea nu explicã funcþiile superioare ale omului normal. Omul
normal, dupã el, e un om logic ºi intenþia lui e sã construiascã o ºtiinþã
riguroasã, o nouã logicã. Aceastã logicã este cu un etaj superioarã psihologiei
ºi psihologismului ºi variaþiunilor subiectivismului, e o ºtiinþã curatã.
El susþine cã conceptele fundamentale în logicã ºi în ºtiinþele ce se
bazeazã pe logicã, se bazeazã pe intuiþia esenþei (Wessenschau). Aceastã
intuiþie a esenþei pune problema extraordinarã, susþinutã de altfel ºi de
Bergson, cã modalitatea de judecatã cea mai valoroasã a omului nu e numai
calea comunã, mediocrã, a inteligenþei comune (calea inductiv-deductivã
a ºtiinþelor pozitive; calea deductivã fundamentatã încã de Aristotel ºi calea
inductivã din empirismul englez). El pune deci problema unei metode
prin care sã ajungem la esenþa altfel decât pe calea asociaþionistã (cale pe
care, schematic, privim obiectul, ne facem o reprezentare a lui, un concept
ºi o judecatã despre el). Dupã Husserl, esenþa nu stã nici în subiect în mod